Vești bune pentru pensionarii români. Guvernul a decis când își vor primi banii pentru luna decembrie

Vești bune pentru pensionarii români. Guvernul a decis când își vor primi banii pentru luna decembriePensii. Sursa foto: pxfuel.com

Guvernul are vești bune pentru pensionari în luna decembrie. Coaliția de guvernare s-a gândit la nevoile românilor din perioada următoare. A fost anunțată data când vârstnicii vor primi pensiile din această lună.

Guvernul aduce vești bune pentru pensionarii din România. Ei își vor primi pensiile mai devreme în luna decembrie. Veniturile aferente lunii acesteia vor ajunge la pensionari începând cu data de 2 decembrie, chiar dacă angajaţii statului sunt în minivacanţa de 1 Decembrie. În plus, ministrul Muncii,  Marius Budăi, a anunțat, în urmă cu câteva zile, că a purtat mai multe discuţii cu şefii Poştei Române în sensul devansării plăţii pensiilor în decembrie astfel încât pensionarii să aibă bani înainte de Sărbătorile de iarnă.

„Am avut o discuție cu directorul Poștei Române, pe 2 decembrie era punte și se putea să nu se plătească pensiile că e liber. Mulțumesc Poștei Române! Chiar dacă este zi liberă, pe 2 decembrie se vor încasa pensii”, a spus Marius Budăi. De asemenea, ministrul Muncii a precizat că ia în calcul ca pensiile românilor să fie plătite în intervalul 1 – 15 ale lunii în viitor.

Pensionarii români se descurgă cu greu

Pensionarii români abia mai fac față majorărilor de prețuri din ultima perioadă. Mulți dintre ei trăiesc de pe o zi pe alta pentru că din pensiile lor nici nu pot să își cumpere produsele de bază pentru întreaga lună. Peste 300.000 de români au pensii care nu trec de valoarea de 500 de lei. În plus, 67% din pensionrii români au venituri lunare sub 2.000 de lei.

Lista pensiilor aflate în plată luna trecută a arătat că 1,9 milioane de români au pensii între 1.000 și 2.000 de lei. Un milion de oameni au între 2.000 și 3.000 de lei. În ceea ce privește pensiile mai mari, între 3.000 și 4.000 de lei, acestea sunt primite doar de 300.000 de români. Alți 100.000 de vârstnici primesc pensii între 4.000 și 5.000 de lei. Totuși, există și români care se bucură de venituri lunare de peste 5.000 de lei. Este vorba de 90.000 de pensionari. În acest context, Guvernul a decis ca valoarea punctului de pensie să fie majorat de la 1.586 lei, de la 1.785 lei începând cu 1 ianuarie 2023.

„De la 1 ianuarie veniturile a 3,27 milioane pensionari, reprezentând 70% din total pensionarilor din România, ale căror pensii sunt mai mici de 2.000 lei cresc cu procente cuprinse între 22% şi 45%. Prin modelul propus de PSD, fiecare categorie socială va fi sprijinită, în mod diferit, cu accent pe românii cu venituri mici care sunt cei mai afectaţi de creşterea preţurilor!”, a explicat PSD, potrivit RomâniaTV.

Ne puteți urmări și pe Google News