Vești bune pentru părinții singuri. Schimbări majore la pensia alimentară

Pensie de serviciu. Sursa foto: dreamstime.com

România. Părinții care își cresc singuri copilul vor beneficia de avantaje suplimentare conform unui proiect de lege ce prevede înființarea unui serviciu public pentru gestionarea plății pensiei alimentare, serviciu care va fi subordonat Ministerului Familiei.

Proiectul de lege sugerează că pensia de întreținere va fi plătită din bugetul de stat, chiar dacă părintele datornic nu respectă obligațiile, transformând astfel creanța într-o datorie bugetară.

Pensia aliemntară, asigurată de stat

Ioana Hintea, avocat, subliniază că proiectul se bazează pe modelul legislativ francez și prevede crearea unui serviciu public dedicat intermedierii plății pensiei de întreținere, care va funcționa sub egida Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Conform acesteia, în viața de zi cu zi, se întâlnește frecvent situația în care părintele care trebuie să plătească pensia alimentară nu își îndeplinește obligațiile, fie din motive obiective (lipsa veniturilor), fie din motive subiective.

„Competența acestui serviciu este condiționată de stabilirea unei pensii de întreținere prin hotărâre judecătorească definitivă de către instanța de tutelă  – fiind aparent excluse cazurile în care modul de prestare a obligației de întreținere este în natură”, a declarat avocata.

Divorț. Sursa foto Dreamstime.com

Situațiile în care va acționa serviciul public

Conform acesteia, atunci când instanța de tutelă emite o hotărâre definitivă privind obligația de întreținere sub formă de pensie alimentară, serviciul public va interveni pentru asigurarea îndeplinirii acestei obligații în trei situații specifice:

  • la solicitarea instanței de tutelă, fie că aceasta acționează din oficiu, fie la cererea părții, atunci când părintele debitor a fost implicat într-o plângere prealabilă sau a fost condamnat pentru fapte penale comise cu intenție împotriva celuilalt părinte sau a minorilor, ori aceste fapte sunt menționate într-o hotărâre judecătorească referitoare la părintele debitor;
  • la cererea unuia dintre părinți, bazată pe hotărârea instanței de tutelă care se ocupă de procedura de divorț;
  • prin acordul ambilor părinți.

Ioana Hintea subliniază că, potrivit formulării proiectului, se pare că prevederile se aplică exclusiv situațiilor în care pensia alimentară este stabilită prin hotărâri judecătorești în urma divorțurilor, excluzând astfel cazurile în care divorțul este realizat prin acord administrativ sau notarial.

De asemenea, proiectul nu acoperă situațiile în care obligația de întreținere nu este legată de desfacerea căsătoriei, ci de copii minori proveniți dintr-o relație consensuală.

Familie. Sursa foto: Pexels/ Pixabay

„Competența acestui serviciu de intermediere cu caracter principal social, va fi determinată și de mărimea veniturilor părintelui creditor, respectiv veniturile nete ale acestuia nu trebuie să depășească în medie în ultimele șase luni, valoare a două salarii minime pe economie la care se adaugă valoarea netă a unui salariu minim pe economie per copil aflat în întreținere”, mai spune experta.

Cum va fi taxat părintele care nu plătește pensia alimentară

Ioana Hintea a precizat că, în cazul în care părintele debitor nu respectă obligația de plată a pensiei de întreținere, instituția de intermediere va trebui să notifice Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Aceasta va demara, în termen de 15 zile lucrătoare, procedurile de recuperare a sumelor restante conform regulamentului de executare silită a creanțelor bugetare.

„În final, un ultim aspect de interes al proiectului, posibil cel mai relevant, este faptul că sumele datorate cu titlu de pensie de întreținere se vor achita părintelui creditor în termen de 90 de zile de la scadența obligației de plată din bugetul instituției de intermediere, indiferent dacă sumele au fost sau nu recuperate de la părintele debitor”, a mai spus aceasta pentru avocatnet.ro.