Liderii europeni au convenit să extindă serviciul de roaming fără taxe suplimentare, în Uniunea Europeană, până în anul 2032. Asta înseamnă că toți cei care vor călători în străinătate au acces la internet, la efectuarea de apeluri sau de a trimite mesaje text fără costuri suplimentare faţă de cele prevăzute în contract.
Așadar, toţi cei care călătoresc în străinătate vor beneficia de roaming gratuit pe teritoriul UE până în 2032. Noul regulament va prelungi până în 2032 sistemul existent, care prevede că cetăţenilor nu li se pot aplica taxe suplimentare pentru apelurile efectuate sau datele utilizate în timpul călătoriilor în interiorul UE, şi va oferi, de asemenea, noi avantaje consumatorilor.
Cetățenii vor putea să efectueze apeluri, să transmită mesaje text şi să utilizeze datele mobile atunci când călătoresc în interiorul UE fără costuri suplimentare şi la acelaşi nivel de calitate ca în ţara lor de origine.
Roamingul rămâne gratuit în UE până în 2032
Comisar european: Putem călători fără să ne facem griji în legătură cu factura telefonică: „Faptul că putem călători în străinătate fără să ne facem griji în legătură cu factura telefonică reprezintă o parte tangibilă a experienței pe care o avem ca europeni în raport cu piața unică a UE. Astăzi ne asigurăm nu numai că această experiență va continua, ci și că o vom îmbunătăți: vom avea parte de o calitate mai bună, de servicii mai bune și chiar de mai multă transparență”, a spus și Thierry Breton, comisarul pentru piața internă.
Turiștii din blocul comunitar vor avea şi un acces mai bun la comunicațiile de urgenţă, indiferent de locul în care se află în Europa şi vor putea să primească informaţii clare referitoare la situaţia în care li s-ar putea percepe taxe suplimentare accidentale pentru un serviciu utilizat în roaming.
Actualul regulament urma să expire la data de 30 iunie 2022
Noul regulament va intra în vigoare la 1 iulie 2022 şi va expira la data de 30 iunie 2032 . Facilitățile privind roaming-ul au fost introduse în UE în 2017. Acesta a fost prelungit până în 2032, şi prevede că cetățenilor nu li se pot aplica taxe suplimentare pentru apelurile efectuate sau datele utilizate în timpul călătoriilor în interiorul UE, şi va oferi, de asemenea, noi avantaje consumatorilor.
Conform acordului, consumatorii vor beneficia de acces la serviciile de roaming atunci când călătoresc, la același nivel de calitate cu care sunt obișnuiți în țara lor de origine.
Consumatorii care au de obicei acces la servicii 5G în țara lor de origine vor putea să beneficieze de servicii 5G și în roaming, ori de câte ori acestea sunt disponibile. În cazul în care sunt identificați factori specifici care ar putea avea un impact asupra calității experienței de roaming, operatorii vor avea obligația să își informeze prompt clienții cu privire la acest lucru, informează Mediafax.