Producția de Polidin, unul dintre cele mai cunoscute medicamente românești, va fi reluată de Institutul Național „Cantacuzino”.
Anunțul privind reluarea producției de Polidin a fost făcut pe pagina de Facebook a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Conform unui mesaj postat pe rețeaua de socializare, proiectul a depășit faza de laborator și, drept urmare, va fi reluată producția unuia dintre cele mai cunoscute medicamente de concepție românească.
„Reluarea producției de Polidin, unul dintre cele mai cunoscute medicamente de concepție românească, a depășit etapa de laborator. Polidinul a apărut ca un concept românesc de înlocuire a Omnadinului (poate cel mai cunoscut imunomodulator din istorie) care era utilizat în anii dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a institutului.
Cum va fi administrat noul produs
Noul Polidin va fi administrat sub formă de capsule gelatinoase și spray nazal. Aceasta pentru ca produsul să devină atractiv pentru un segment cât mai larg de populație.
„Forma de administrare a Polidinului este dezvoltată pentru a obține capsule gelatinoase orodispersabile de tip ursuleț (POLIDIN –O) și spray nazal (POLIDIN-N). Prin schimbarea formei de administrare a Polidinului se dorește ca produsul să devină mai atractiv pentru un segment cât mai larg de populație (copii, adulți, vârstnici)”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Institutului.
Cum se desfășoară proiectul de cercetare în Institutul „Cantacuzino”
Potrivit sursei citate, la Institutul Cantacuzino se desfășoară un proiect de cercetare – dezvoltare pentru acest produs imunomodulator, care urmează să fie lansat pe piața de suplimente alimentare.
„În cadrul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară «Cantacuzino» se află în desfășurare un proiect de cercetare-dezvoltare prin care se dorește dezvoltarea unui produs imunomodulator de tip Polidin, urmărindu-se punerea acestui produs pe piața de suplimente alimentare. În acest scop, s-a dezvoltat și modernizat procesul de fermentație bacteriană prin trecerea de la o tehnologie convențională (plăci Roux) la o tehnologie modernă, controlabilă (bioreactoare specializate)”, se mai arată în mesaj.
Conform mesajului, urmează testele clinice, astfel încât Polidinul să fie pus pe piață și sub formă de medicament cu administrare injectabilă.
Toate activitățile s-au desfășurat în Centrul Cercetare-Dezvoltare Tehnologică din Institut în cadrul unui proiect de cercetare-dezvoltare de tip PSCD (Plan Sectorial de Cercetare-Dezvoltare) al Ministerului Apărării Naționale. Vor continua testele clinice astfel încât Polidinul să fie repus pe piață și sub formă de medicament cu administrare injectabilă”, au transmis reprezentanţii Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, pe pagina de Facebook.
Ce este polidinul
Polidinul a funcționat ca un imunostimulator utilizat în tratamentul infecțiilor acute și cronice ale căilor respiratorii superioare și inferioare, în afecțiuni genito-urinare, în boli infecțioase, arsuri de diverse grade ce afecteaza suprafețe mari postoperator.
Se recomandă în anotimpurile reci, cu frecvență mai mare în cazul infecțiilor acute, îndeosebi infecții respiratorii, copiilor și persoanelor în vârstă, dar și bolnavilor cu afecțiuni cronice de lungă durată, care duc la scăderea rezistenței imunitare a organismului.