Medicamentele decontate 100% de la stat în 2021. Lista completă
- Andrei Ilinca
- 20 iulie 2021, 16:08
A fost publicată în Monitorul Oficial lista medicamentelor decontate 100% de la stat.
Ordinul de aprobare a listei medicamentelor pentru pacienții din România a fost semnat de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, și conține în total aproximativ 1.000 de medicamente.
Pe listă se regăsesc medicamente esențiale din programul național de oncologie, pentru boala Wilson, pentru diabet, precum și pentru bolile endocrine, printre altele, a transmis Ministerul Sănătății, printr-un comunicat de presă.
„Medicamentele cuprinse în ordinul aprobat de ministrul Sănătații se află pe cea mai recentă listă de medicamente esenţiale recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii și sunt decontate 100% de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât povara financiară asupra pacientului să fie zero”, au precizat reprezentanții instituiției.
Lista medicamentelor din Monitorul Oficial
Ordinul 1.323 din 16 iulie 2021, cu lista de 150 de denumiri comune internaționale (substanțe active) a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 710 din 19 iulie și a intrat în vigoare la data publicării.
LISTA prevăzută la art. 4 alin. (61) din Normele privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017
Denumire comună internațională:
1 ABACAVIRUM 2 ABACAVIRUM + LAMIVUDINUM 3 ABIRATERONUM 4 ACETYLCYSTEINUM 5 ACIDUM ASCORBICUM 6 ACIDUM TRANEXAMICUM 7 ACIDUM VALPROICUM + SĂRURI 8 ACIDUM ZOLEDRONICUM 9 ADALIMUMABUM 10 AFATINIBUM 11 AMIKACINUM 12 ANASTROZOLUM 13 ARSENICUM TRIOXIDUM 14 ASPARAGINAZUM 15 ATAZANAVIRUM 16 ATROPINUM 17 BENDAMUSTINUM 18 BENZYLPENICILLINUM 19 BENZYLUM BENZOICUM 20 BEVACIZUMABUM 21 BICALUTAMIDUM 22 BLEOMYCINUM SULFAS 23 BORTEZOMIBUM 24 CALCII FOLINAS 25 CALCII GLUCONAS 26 CAPECITABINUM 27 CARBOPLATINUM 28 CEFAZOLINUM 29 CEFTRIAXONUM 30 CERTOLIZUMAB PEGOL 31 CHLORAMBUCILUM 32 CICLOSPORINUM 33 CISPLATINUM 34 CLOZAPINUM 35 COLECALCIFEROLUM 36 COLISTINUM 37 COMBINAȚII (FERROSI SULFAS + ACIDUM FOLICUM) 38 COMBINAȚII (LAMIVUDINUM + ZIDOVUDINUM) 39 COMBINAȚII (LEDIPASVIRUM + SOFOSBUVIRUM) 40 COMBINAȚII (LEVODOPUM + CARBIDOPUM) 41 COMBINAȚII (SOL. DIAL. PERIT.) 42 CYCLOSERINUM 43 CYTARABINUM 44 DACARBAZINUM 45 DACTINOMICINUM 46 DAPSONUM 47 DARBEPOETINUM ALFA 48 DARUNAVIRUM 49 DASABUVIRUM 50 DEFEROXAMINUM 51 DOCETAXELUM 52 DOXORUBICINUM 53 EFAVIRENZUM 54 EFAVIRENZUM + EMTRICITABINUM + TENOFOVIRUM DISOPROXIL 55 EMTRICITABINUM + TENOFOVIRUM ALAFENAMIDA 56 EMTRICITABINUM + TENOFOVIRUM DISOPROXIL 57 ENTECAVIRUM 58 EPHEDRINI HYDROCHLORIDUM 59 EPINEPHRINUM 60 EPOETINUM ALFA 61 EPOETINUM BETA 62 ERLOTINIBUM 63 ETANERCEPTUM 64 ETHAMBUTOLUM 65 ETIONAMIDUM 66 ETOPOSIDUM 67 FACTOR IX DE COAGULARE 68 FACTOR VIII DE COAGULARE 69 FENTANYLUM 70 FILGRASTIMUM (G-CSF) 71 FLUDARABINUM 72 FLUOROURACILUM 73 GEFITINIBUM 74 GEMCITABINUM 75 GLICLAZIDUM 76 HEPARINUM 77 HYDROXYCARBAMIDUM 78 IBUPROFENUM 79 IFOSFAMIDUM 80 IMATINIBUM 81 IMUNOGLOBULINĂ NORMALĂ PT. ADM. INTRAVASCULARĂ 82 IMUNOGLOBULINĂ UMANĂ NORMALĂ 83 INFLIXIMABUM 84 INSULINE UMANE 85 INSULINUM ASPART 86 INSULINUM DETEMIR 87 INSULINUM GLARGINE 88 INSULINUM GLULIZINA 89 INSULINUM LISPRO 90 IRINOTECANUM 91 ISONIAZIDUM 92 KALII IODIDUM 93 LAMIVUDINUM 94 LAMOTRIGINUM 95 LATANOPROSTUM 96 LENALIDOMIDUM 97 LEUPRORELINUM 98 LEVOTHYROXINUM 99 LINEZOLIDUM 100 LOPINAVIRUM+RITONAVIRUM 101 LORATADINUM 102 MEDROXYPROGESTERONUM 103 MEFLOQUINUM 104 MELPHALANUM 105 MERCAPTOPURINUM 106 MEROPENEMUM 107 MESNUM 108 METFORMINUM 109 METHADONUM 110 METHOTREXATUM 111 MIDAZOLAMUM 112 MOROCTOCOG ALFA 113 MORPHYNUM 114 NEVIRAPINUM 115 OMBITASVIRUM + PARITAPREVIRUM + RITONAVIRUM 116 ONDANSETRONUM 117 OSELTAMIVIRUM 118 OXALIPLATINUM 119 PACLITAXELUM 120 PEGINTERFERON ALFA-2A 121 PEGINTERFERON ALFA-2B 122 PENICILLAMINUM 123 PHENOBARBITALUM 124 PHENYTOINUM 125 PIPERACILLINUM + TAZOBACTAMUM 126 PROCARBAZINUM 127 PYRAZINAMIDUM 128 PYRIDOSTIGMINI BROMIDUM 129 PYRIDOXINUM 130 RETINOLUM 131 RIBAVIRINUM 132 RIFAMPICINUM 133 RISPERIDONUM 134 RITONAVIRUM 135 RITUXIMABUM 136 STREPTOMYCINUM 137 TALIDOMIDUM 138 TAMOXIFENUM 139 TENOFOVIRUM DISOPROXIL 140 TETRACYCLINUM 141 THIAMINUM 142 TIMOLOLUM 143 TRASTUZUMABUM 144 TRETINOINUM 145 VALGANCICLOVIRUM 146 VANCOMYCINUM 147 VINBLASTINUM 148 VINCRISTINUM 149 VINORELBINUM 150 VORICONAZOLUM