Veste este bună în special pentru posesorii de telefoane sau tablete android! Această schimbare le va permite oamenilor să economisească bani. Dar compania Apple, cât și utilizatorii, au fost nemulțumiți de decizia Parlamentului European.
Nu doar iPhone-urile, iPad-urile şi laptopurile vândute de Apple vor fi nevoite să treacă la USB-C, ci toate produsele companiei care intră sub incidenţa noii legislaţii europene, adică inclusiv căştile şi celelalte accesorii dependente de alimentarea cu energie.
USB-C va deveni standardul pentru accesoriile Apple până cel târziu în 2024, susţin sursele Bloomberg. Finele lui 2024 este şi termenul limită impus pentru trecerea la USB-C de Uniunea Europeană. Singura excepţie o reprezintă laptopurile, care au până în 2026.
Astfel, următoarele versiuni noi ale căştilor AirPods, dar şi ale unor accesorii pentru laptopuri, precum aşa-numitul Magic Mouse, vor folosi USB-C pentru alimentare. Cei de la Bloomberg sunt acum convinşi că inclusiv următorul model de iPhone, care va fi lansat în toamna anului viitor, va fi dotat cu USB-C, deşi Apple are timp până în 2024 să facă acest pas.
Însă, sunt surse care susţin că USB-C va avea viaţă scurtă pe dispozitivele Apple şi că acesta a fi folosit doar până când Apple va termina de dezvoltat tehnologia de încărcare prin inducţie, la care lucrează în prezent. Când aceasta va fi gata, sunt şanse mari ca Apple să renunţe complet la fire, iar iPhone-urile şi alte produse ale companiei să se încarce exclusiv wireless.
Începând cu toamna lui 2024 USB Type-C va deveni încărcătorul standard
Noua lege înseamnă că din toamna lui 2024 USB Type-C va deveni încărcătorul standard pentru smartphone-uri, tablete, tastaturi, mouse-uri, dispozitive GPS, camere digitale, căști, console și boxe portabile. Din 2026 USB-C va deveni standard pentru orice laptopuri.
„Soluția va salva în fiecare an milioane de tone de deșeuri electronice, va facilita reutilizarea electronicelor și va reduce costurile inutile”, a spus parlamentarul maltez Alex Agius Saliba. De asemenea, Parlamentul European menționează că anual vor fi salvate 250 de milioane de euro pentru că nu vor mai fi schimbate încărcătoare. Acestea generează 11.000 – 13.000 de tone de deșeuri în fiecare an. Cu toate acestea, cantitatea este una redusă față de cea a numărului total. În UE au fost colectate 4,5 milioane de tone de deșeuri electrice din oceane în 2019.
Toate dispozitivele cu încărcare rapidă „să aibă aceeași viteză de încărcare”
Legea impune ca toate dispozitivele cu încărcare rapidă „să aibă aceeași viteză de încărcare” și le permite consumatorilor să nu fie nevoiți să cumpere „un încărcător diferit de fiecare dată când achiziționează un nou dispozitiv”. Se așteaptă ca această decizie să afecteze în principal produsele Apple Inc.
După ce directiva va intra în vigoare, Comisia Europeană va avea doi ani pentru a veni cu noi reguli pentru regularizarea și standardizarea încărcării wireless