Veste uriașă pentru mii de românce. Vor primi câte 1.000 de euro!

Sursa foto: Arhiva EvZ

Badantele-îngrijitoarele din Italia vor beneficia de o mărire a indemnizației lunare, valabilă pe lunile aprilie și mai.

Astfel, în Italia, decretul de relansare a economiei aduce o alocație de câte o mie de euro, pentru două luni: aprilie și mai, pentru îngrijitoare.

Badantele din Peninsulă au, așadar, dreptul la o indemnizație lunară de 500 de euro, plătită de INPS, cu condiția ca la data de 23 februarie să fi avut contracte de muncă de peste 10 ore pe săptămână. Dar, o nouă condiție este ca acestea să nu locuiască cu angajatorul.

Mai mult, îngrijitoarele vor fi recompensate de Guvernul Italiei, pentru perioada celor 9 săptămâni când nu au muncit. Sumele pentru primele cinci săptămâni vor fi plătite până la sfârșitul lunii august, iar cele pe următoarele patru săptămâni pot fi solicitate în lunile septembrie și octombrie, scrie nextquotidiano.it.

Vor fi reînnoite și contractele pe durată determiantă care urmează să expire, iar Italia va da startul concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice. Decretul de relansare a econimiei italiene cuprinde zeci de măsuri de lucru, care presupune cheltuieli de 25,6 miliarde de euro.

De asemenea, au fost confirmate bonusurile pentru lucrătorii independenți și lucrătorii sezonieri, dar şi indemnizația de 1.000 de euro pentru lunile aprilie și mai pentru lucrătorii casnici (badante) și îngrijitori.