Veste tristă pentru iubitorii rockului. Steve Harwell fostul vocalist al trupei Smash Mouth a murit. Deși, anterior medicii au declarat că mai avea doar câteva zile de trăit.
Steve Harwell în vârstă de 56 de ani a primit un diagnostic nemilos din partea medicilor care i-au acordat îngrijiri medicale acasă. Anunțul a fost făcut de chiar de managerul trupei, Robert Hayes. Totodată, managerul a transmis că logodnica lui Harwell i-a fost alături în aceste clipe extrem de grele.
De asemnea, managerul face apel la fanii artistului pentru a respecta intimitatea artistului. Hayes a mai precizat că logodnica lui Harwell nu l-a părăsit până în ultima clipă. „Sperăm că oamenii vor respecta intimitatea lui Steve și a familiei sale în această perioadă dificilă”.
Melodiile care l-au făcut faimos pe Steve Harwell
Aflat la final de drum, de-a lungul vieții, Harwell a fost solistul trupei Smash Mouth și a cunoscut faima datorită pieselor „All Star” și „ I am a believer”. „Vocea emblematică a lui Steve este una dintre cele mai recunoscute voci ale generației sale. Steve și-a iubit fanii și i-a plăcut să cânte”, a mai spus Hayes.
Trupa lui Harwell a beneficiat de un succes uriaș. Fapt pentru care a fost nominalizata la Grammy la categoria cea mai bună interpretare pentru „All Star”. Melodia este cunoscută la nivel internațional și a fost inclusă în coloană sonoră a filmului de animație „Shrek”.
În 2021, Harwell a părăsit trupa din cauza problemelor de sănătate. Locul acestuia i-a revenit vocalistului Zach Goode. Problemele s-au ținut scai de Steve Harwell, acesta s-a luptat de-a lungul vieții cu alcoolismul dar și cu alte probleme medicale.
De exemplu, în 2013 a fost diagnosticat cu cardiomiopatie și ulterior a suferit de o afecțiune neurologică. Dacă acest lucru n-ar fi fost destul, encefalopatia Wernicke i-a afectat memoria și capacitatea de a vorbi. Lista afecțiunilor medicale de care suferă Steve Harwell este completă de o boală a ficatului, diagnosticată recent, potrivit BBC.
Cariera controversată
Dar decizia finală de a părăsi Smash Mouth a venit după ce a apărut în stare de ebrietate la un spectacol în nordul statului New York, unde a fost filmat în timp ce vorbea greșit și țipa la public.
Robert Hayes, vechiul manager al Smash Mouth, a confirmat presei americane la 3 septembrie că solistul nu mai avea mult de trăit și că era îngrijit de logodnica sa și de un centru de îngrijire paliativă.
Născut în California în 1967, Harwell și-a început cariera muzicală în grupul de rap F.O.S. (Freedom of Speech), care și-a bazat sound-ul pe ritmurile pline de sample-uri ale lui Chuck D și Public Enemy.
Deși au primit sprijin de la radiourile locale pentru single-ul lor de debut Big Black Boots, Harwell a pus capăt activității trupei când a ascultat lucrarea lui Dr Dre și Snoop Dogg, care a schimbat regulile jocului în The Chronic, și a intuit că sunetul rap-ului era pe cale să se schimbe.
Făcând un ocol în rockul alternativ, a început să cânte cu vechiul său prieten, toboșarul Kevin Coleman, iar mai târziu a format Smash Mouth alături de Greg Camp și Paul De Lisle.