Germania a cordat diverse ajutoare Ucrainei, dar nu va trimite în această țară avioane de lupte. Anunțul ferm a fost făcut, miercuri de cancelarul țării, Olaf Scholz, în timpul unei întâlnirii cu premierul Justin Trudeau.
Germania nu are de gând să trimită în Ucraina avioane de luptă. Anunțul a fost făcut, miercuri, de cancelarul acestei țări, Olaf Scholz. Anunțul a venit după ce Statele Unite au refuzat oferta Poloniei de a transfera MiG-urile sale unei baze militare americane din Germania.
Cancelarul Olaf Scholz a anunțat că nu va trimite avioane de luptă pentru a ajuta Ucraina
„Am trimis tot felul de materiale de apărare, am trimis arme despre care v-am spus, dar este adevărat că trebuie să analizăm foarte atent ce vom face concret, iar avioanele de război cu siguranță nu fac parte din aceste lucruri”, a afirmat Olaf Scholz în cadrul unei conferințe de presă cu premierul canadian Justin Trudeau, care s-a aflat în vizită la Berlin.
Oficialii din Polonia au propus trimiterea unora dintre aeronavele sale MiG-29, indirect, în Ucraina, via o bază a SUA din Germania.
În ceea ce privește Canada, Justin Trudeau a afirmat că ţara sa va continua să trimită echipamente şi arme şi va lucra în acest scop alături de partenerii săi, scrie Agerpres. „Vrem să detensionăm conflictul, vrem ca acest conflict să înceteze”, a explicat el.
Discuție a șefului Executivului de la Berlin cu premierul Justin Trudeau. Unul dintre marile subiecte a fost legat de energie
Cei doi lideri au purtat discuții, în cadrul întâlnirii de miercuri, și despre cooperarea în planul energiei, atât prin prisma obiectivelor de protejare a climei cât şi a crizei din Ucraina, care a scos în evidenţă dependenţa Europei şi în special a Germaniei de importurile de petrol şi gaz din Rusia.
Canada este al patrulea cel mai mare producător mondial de petrol şi al şaselea de gaz natural. Cancelarul Olaf Scholz a afirmat că Germania trebuie să diversifice materiile prime folosite în industrie, iar la întrebarea dacă Berlinul se opune categoric unei interdicţii asupra importurilor de energie din Rusia, cancelarul german a menţionat că se preocupă de câteva luni de reducerea dependenţei de importurile de combustibil fosil.