Veste proastă pentru toți românii. Vârsta de pensionare va crește etapizat, cuantumul pensiei scade

Sursa: Dreamstime.com

Vor avea loc schimbări importante în ceea ce privește timpul de muncă și pensiile. Iar veștile sunt cum nu se poate mai proaste.

Noile modificări la reforma pensiilor sunt prevăzute pentru o perioadă de zece ani. Așadar, odată cu noile modificări, nicio pensie nu va fi mai mare decât venitul luat în mână. De asemenea, pensia nu se va mai calcula după media ultimelor luni, care au fost și cele mai bine plătite sau în care s-au obținut sporuri.

Modificările la reforma pensiilor, o lovitură pentru români

Modificări vor fi aduse și la pensia pentru vechime. Aceasta va scădea de la 80% din venitul brut, cât este în prezent, până la 65%. Tot etapizat, va scădea cu 1,5% în fiecare an.

De asemenea, pentru toate domeniile, vechimea în muncă va crește la 30 de ani. Cu toate acestea, cei care lucrează mai mult de 30 de ani vor avea o serie de beneficii. Acestea vor crește procentual cu 1% până când ajung la 75%, iar perioada din care se calculează o medie, din care se face acea pensie specială, va fi de cinci ani consecutivi din ultimii zece ani de activitate.

În prezent există o neregularitate în ceea ce privește acordare pensiilor speciale, cum ar fi cele ale diplomaților, spre exemplu. Pensia specială pe care o primesc aceștia se calculează în funcție de ultima lună de activitate.

De asemenea, se mai face media câtorva luni, cele în care salariile sunt mai mari, în care există sporuri mai mari, dar și se ține cont de venitul brut, nu de cel net. Motiv pentru care, în multe cazuri, pensia ajungea să fie mai mare chiar decât salariul.

Reforma pensiilor inclusă în PNRR

Reforma pensiilor din România a fost inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență, pe care Guvernul l-a trimis oficial, luni, la Bruxelles. Prin urmare, creșterea vârstei de pensionare va fi voluntară, va fi propusă o nouă formulă de indexare a pensiilor și va fi modificată pensionarea anticipată.

Legea în acest sens ar urma să intre în vigoare abia la finalul anului 2023, având în vedere că această urmează să fie finalizată doar în prima parte a anului viitor, potrivit româniatv.net.