Veste proastă pentru toți fumătorii. Statul le va lua și mai mulți bani

Contrabandă cu țigări. Sursa foto: Pixabay

Anul 2023 începe cu noi scumpiri în toate sectoarele, iar mai multe categorii de români vor avea de suferit de pe urma prețurilor în continuă creștere. Sunt vizați și fumătorii, care vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru un pachet de țigări.

Începând de anul acesta vor crește semnificativ accizele pentru produsele fabricate din tutun. Prin urmare, prețul unui pachet de țigări va crește și el, cu aproximativ un leu pe pachet. Momentan, prețul unui pachet de țigări pornește de la 22 de lei, iar prețul acestora crește treptat în funcție de marcă, aromă și calitatea lor. Spre exemplu, Dunhill albastru (lung) costă acum 25,50 lei, Pall Mall albastru costă acum 23 de lei, iar Kent Blue costă 24 de lei. Rothmans Blue costă 24 de lei pachetul, Vogue costă 25 de lei, iar Viceroy Red, 22,50 lei.

UE a introdus prima taxă pentru vaping

Pentru prima oară de când au fost introduse, și țigările electronice, care eliberează nicotină sub formă de vapori, vor fi taxate la nivelul întregii Uniuni Europene. Astfel, noile norme europene vor duce la o aliniere a impozitării noilor produse cu cel al țigărilor normale.

Prin urmare, produsele de vaping cu o concentrație mai mare vor fi supuse unei accize de 40%, în timp ce cele cu o concentrație mai mică, unei accize de 20%.

Modificările urmăresc accelerarea eforturilor UE de a ajunge până în anul 2040 la o scădere a numărului de fumători. Oficialii din sănătate urmăresc să reducă consumul de tutun în rândul cetățenilor UE de la nivelul actual de aproximativ 25% la 20% în 2025 și la mai puțin de 5% până în 2040.

Prețurile țigărilor vor crește semnificativ în Luxemburg și Austria, acolo unde un pachet de țigări are un preț extrem de mic în raport cu veniturile oamenilor. O majorarea a taxelor pe țigări va putea aduce la bugetul de stat aproximativ 9,3 milioane de euro, potrivit economedia.ro.

Noua Zeelandă a interzis țigările

Noua Zeelandă a creat prima legislație din lume care a interzis fumatul pentru următoarele generații. Țara a introdus o creştere constantă a vârstei de fumat pentru ca cei cu vârsta de până la 14 ani să nu mai poată cumpăra ţigări în mod legal.

Mii de oameni vor trăi o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă, iar sistemul de sănătate va avea o situaţie mai bună cu cinci miliarde de dolari, pentru că nu va mai fi nevoie să trateze bolile cauzate de fumat, cum ar fi numeroase tipuri de cancer, atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale, amputări” , a declarat ministrul sănătății Ayesha Verrall.