Veste proastă dată de ministrul Muncii. Categoria de pensionari care ar putea rămâne fără un venit important

Sursa: Dreamstime.com

Marius Budăi, ministrul Muncii, a făcut un anunț care nu va cădea deloc bine pentru foarte mulți pensionari. Oficialul a explicat la ce măsură extremă vrea să apeleze în viitorul apropiat.

Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a făcut un anunț important. El a dezvăluit faptul că lucrează la un proiect ce vizează eliminarea anumitor pensii. Sunt vizați românii care beneficiază de pensii speciale. Banca Mondială și Comisia Europeană supervizează atent aceste venituri, a spus ministrul.

Anunțul pe care l-a făcut ministrul Muncii, Marius Budăi. Ce pensionari sunt vizați

„Începând de luni, am început dezbaterile într-o comisie tripartită, ca să îi spunem așa. Am avut în prima parte a zilei vizita specialiștilor Băncii Mondiale, avem după-amiază și spre seară discuții cu specialiștii de la Comisia Europeană. Continuăm aceste discuții pe toată perioada acestei săptămâni. Urmează să mai solicităm niște date de la ministerele implicate cu aceste legi, apoi să avem ultima analiză și un studiu de impact.

De precizat este că din discuțiile avute cu Comisia, nu suntem legați atât de tare de termenul de 31 decembrie, cât suntem legați de a discuta transparent. A apreciat Comisia că am prezentat transparent. E mai important să ajungem la un acord final, decât să ne grăbim”, a afirmat ministrul Marius Budăi.

Legea va fi cât de repede depusă în Parlament. Nu va fi afectat PNRR

Această măsură, care interzice pensiile speciale nu va putea fi inclusă în PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) decât dacă se va ajunge la un consens până la finalul acestui an. Imediat după ce autoritățile vor lua o decizie, legea va fi depusă în Parlament.

„Legea va fi cât de repede depusă în Parlament. (…) Cu siguranță nu va fi pusă în pericol implementarea PNRR dacă nu va fi depusă până la 31 decembrie pentru că noi vorbim de cererea de finanțare 3. (…) Sunt incluse (pensiile militare) acolo. Am demonstrat că pensiile militare au trecut deja prin două reforme. (…) Îndeplinim toate condițiile din PNRR”, a mai afirmat ministrul Muncii și Solidarității Sociale.