„Veste galbene” au promis să se mobilizeze în noaptea de Anul Nou, în locul în care toţi parizienii obişnuiesc să înceapă petreacă Revelionul, şi anume pe Champs Elysées.
„Vestele galbene” vor să boicoteze petrecerea tradiţională de pe Champs Elysées, pentru a “continua lupta într-o manieră festivă”, după cum scrie pe unul din grupurile Facebook a acestei mişcări şi care reuneşte mai multe mii de persoane.
Primăria capitalei Franţei a precizat că festivităţile prevăzute pentru această noapte dintre ani vor fi menţinute în ciuda apelului la boicot, un spectacol de lumini şi sunet precum şi tradiţionalul foc de artificii.
Potrivitul guvernului, mobilizarea Vestelor galbene a cunoscut o diminuare importantă în ultimele două săptămâni – de la 66.000 de manifestanţi în urmă cu două săptămâni la 38.000 săptămâna trecută.
Protestatarii spun că pentru ultima noapte a lui 2018 vor să fie mobilizaţi de-a lungul Franţei, « nu prin acţiuni de blocaj dar pentru a arăta că odată cu noul an, manifestaţiile vor continua », susţine unul dintre responsabilii acestei mişcări din regiunea Toulouse.
„Rămânem mobilizaţi chiar dacă guvernul a îndepărtat protestatarii din intersecţiile ori din punctele de taxare a autostrăzilor”, a declarat unul dintre reprezentanţii mişcării.
Noi manifestaţii vor avea loc sâmbătă, pentru a 7-a săptămână, la Paris, Lyon, Nantes, Toulouse, Bordeaux.
La Bordeaux primăria a anunţat că de sâmbătă rămân închise mai multe instituţii publice – biblioteci, muzee, Teatrul şi Opera de aici dar şi grădinile publice. Pentru Toulouse, manifestaţii spun că vor să blocheze sâmbătă centrul oraşului, transmite RFI.