VERGIL CHIȚAC, despre PROGRAMUL de înzestrare CORVETE: “Oricare ar fi câștigătorul, ceilalți vor contesta. Pun prinsoare că încă doi ani de zile nu vom avea contract.”

VERGIL CHIȚAC, despre PROGRAMUL de înzestrare CORVETE: “Oricare ar fi câștigătorul, ceilalți vor contesta. Pun prinsoare că încă doi ani de zile nu vom avea contract.”

Senatorul independent de Constanța, Vergil Chițac, membru al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională, dă de înțeles că ar exist a o legătură între programul l de înzestrare “Corvetă multifuncţională”, în valoare de 1,6 miliarde de euro și reactivarea lui Gabriel Leș în fruntea Ministerului Apărării.

Noul ministru a Apărării Naționale, Gabriel Leș, a fost audiat în 2017, în Comisia de Apărare a parlamentului, potrivit senatorului Vergil Chițac. “Noul ministrul al Apărării este vechiul ministru. Domnul Leș pe care l-am audiat în Comisia de Apărare, în 2017, care după aceea a venit în comisiile reunite apărare și siguranță națională cu opt programe de înzestrare majoră. Vorbesc de programele Patriot, inclusiv Corvete multifuncționale, însumând 10 miliarde de euro, pe 10 ani. Și care corespunde obiectivelor Armata 2026”, a declarat Vergil Chițac într-o conferință de presă. Programul Corveta multifuncțională a fost promovat când Gabriel Leș era secretar de stat, șeful Departamentului de Apărare, în guvernul technocrat condus de Dacian Cioloș.

“Pe vremea aia, Dacian Cioloș a emis o Hotărâre de Guvern, 906, prin care se atribuia contractual ăsta, a fost o negociere cu sursă unică, lui Damen Shippyard. Era vorba de o corvetă olandeză, Sigma 10514. Chiar dacă a fost negociere cu sursă unică a fost procedură transparentă pentru că anterior fuseseră analizate 13 proiecte sub coordonarea lui Gabriel Leș la Departamentul pentru Armamente. Și au ajuns specialiștii MApN la concluzia că cea mai bună este corveta asta olandeză. Ulterior, când a venit guvernul domnului Dragnea, în martie a anulat Hotărârea de Guvern, pretextând că nu se obținuse aprobarea Parlamentului”, a reamintit senatorul Vergil Chițac.

 

Parlamentarul constănțean nu exclude acum întârzierea desemnării câștigătorului programului Corveta multifuncțională de demisia lui Mihai Fifor din fruntea MApN. Ministerul Apărării ar fi trebuit, până la 15 noiembrie, să desemneze câștigătorul, cei trei ofertanți selectați fiind Grupul olandez Damen (cu șantiere navale la Galați și Mangalia), grupul italian Fincantieri (cu șantiere la Brăila și Tulcea) și Group Naval Franța împreună cu Șantierul Naval Constanța. Proiectul de 1,6 miliarde de euro cuprinde, pe lângă construirea a patru corvete, în 7 ani de zile, modernizarea celor două fregate, echipamente de instruire și un centru de mentenanță.

“Șantierul care va realiza aceste corvete va trebui să-și organizeze un centru de mentenanță și toate navele din Marina Militară vor fi reparate acolo. Suntem într-o situație de absurd. Ne putem imagina că România va repara navele din Marina Militară într-un alt șantier decât șantierul unde România este acționar majoritar?”, a comentat senatorul Vergil Chițac, făcând referire la Damen Mangalia unde statul român a devenit recent stăpân pe 51% din acțiuni.

El este de părere că “MApN nu va ieși bine din toată chestia asta”. Senatorul nu vede o rezolvare prea rapidă a programului de înzestrare:“Oricare ar fi câștigătorul, ceilalți vor contesta. Pun prinsoare că încă doi ani de zile nu vom avea contract.” Iar Mihai Fifor ar fi demisionat pentru că știa că va fi remaniat. “Cu noul ministru, nu știu exact ce soluție vor găsi, dar eu am niște îngrijorări. Eu cred că dacă nu se acordă lui Damen, a doua zi DNA-ul bate la ușa cuiva”, a încheiat senatorul independent Vergil Chițac.