Verdict final în cazul Politi. Ce se întâmplă cu cei patru complici ai falsului medic

Verdict final în cazul Politi. Ce se întâmplă cu cei patru complici ai falsului medic Matteo Politi. Sursa: Arhiva EVZ

Verdict final în procesul în care a fost judecat Matteo Politi, falsul chirurg italian, care a profesat nestingherit în România.

Săptămâna trecută, magistrații Curții de Apel București au dat un verdict final în procesul în care a fost judecat Matteo Politi, falsul medic italian care opera nestingherit în România, și celelalte 4 persoane care au fost acuzate că l-au ajutat pe italian să obțină o parafă de doctor în România.

Trei dintre cele patru persoane acuzate sunt angajate la DSP București: Deatcu Ana Daniela, şefa Biroului de Informatică şi Biostatistică a DSP Bucureşti, Neferu Cristina și Dumitru Anamaria Margareta, ambele referent superior în Biroul condus de Deatcu. Ce de-a patra persoană care i-a fost complice lui Politi este Feldrihan Florentina Laura, cea care l-a reprezentat pe falsul medic italian.

Solutia pe scurt: Dp. 317/A/ În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, de inculpata Deatcu Ana-Daniela şi de partea civilă Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti împotriva sentinței penale nr. 87 din data de 13.02.2020 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Secţia Penală, în dosarul nr. 11517/299/2019. În baza art. 275 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală, obligă pe apelanta inculpată la plata sumei de 300 lei şi pe apelanta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apelul parchetului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în ședință publică, astăzi, 11.03.2021.

Ne puteți urmări și pe Google News

Verdict final în procesul în care a fost judecat Matteo Politi

Anterior, în acest caz, magistrații de la Judecătoria Sectorului 3 găsiseră un singur vinovat: Deatcu Ana Daniela. Șefa de la DSP București a primit astfel  două pedepse, una de 1 an şi 6 luni închisoare și o alta de 1 an și 3 luni de închisoare, ambele pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. În final, aceasta a fost condamnată la 1 an și 11 luni de închisoare, dar judecătorii au dispus amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În cazul celorlalte două angajate de la DSP București, judecătorii de la Sectorul 3 au hotărât achitarea lor, argumentând că atitudinea psihică a celor două inculpate față de fapte și urmările acestora nu îmbracă forma de vinovăție a intenției, faptele fiind săvârșită cu forma de vinovăție a culpei fără prevedere.

Feldrihan Florentina Laura, cea care l-a reprezentat pe falsul medic italian, nu a primit o condamnare, întrucât magistrații au constatat că în cazul ei nu a fost îndeplinită prima condiție a complicității ca formă de participare penală.