Venus, primul leagăn al omenirii?! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Venus, primul leagăn al omenirii?! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Dar, despre altceva doream să vă povestesc, despre Venus.

Venus este adesea numit planeta soră a Pământului și este, de asemenea, vecinul nostru planetar cel mai apropiat. Este aproximativ de aceeași dimensiune și densitate ca Pământul. Dar, dincolo de asta, Venus este o lume foarte diferită, și ostilă. În timp ce Pământul este o grădină, Venus este un infern, suprafața în unele locuri, poate atinge 500 de grade Celsius. Oamenii de știință cred că Venus era asemănător Pământului acum câteva miliarde de ani, când sistemul solar era mai tânăr. S-a întâmplat ceva care a modificat cursul evolutiv al planetei pentru totdeauna, dar nu se știe ce s-a întâmplat. Cumva, Venus s-a schimbat de la a fi o lume echilibrată, posibil cu oceane, oxigen, continente, chiar viață, la lumea infernală ascunsă de nori permanenți și groși.

Venus este o lume stâncoasă precum Pământul, dar suprafața sa este complet ascunsă de o atmosferă densă și groasă de bioxid de carbon. Temperaturile la suprafață nu scad niciodată sub 500 de grade Celsius, iar presiunea, similară cu cea din oceanele de pe Pământ, de zeci și sute de atmosfere ar zdrobi rapid oamenii, chiar în scafandre cosmice cu exoschelete. Norii conțin acid sulfuric și amoniac. Nu este locul cel mai ospitalier din sistemul solar, deși nu a fost întotdeauna așa, ceva s-a întâmplat acum circa un miliard de ani, ceva ceea ce oamenii de știință nu pot explica.

O nouă misiune propusă de NASA, numită VERITAS, ar putea studia geologia lui Venus, atât în subsol cât și pe suprafață. S-ar putea încerca să se răspundă la întrebări fundamentale despre modul în care această lume a ajuns atât de diferită de a noastră.

Ne puteți urmări și pe Google News

Geologia lui Venus, în special tectonica plăcilor, este, de asemenea, importantă de înțeles în ceea ce privește habitatul planetar general. Suprafața planetei poate fi extrem de inospitabilă acum, dar nu a fost întotdeauna așa. Tectonica plăcilor și vulcanismul au jucat un rol major în sistemul Pământului, unde tectonica plăcilor ajută la menținerea stării climatice pe termen lung (în afară de schimbările climatice provocate de oameni). Vulcanismul eliberează gaze volatile în atmosferă, în timp ce subducția le reciclează în interiorul planetei. Acest ciclu continuu menține atmosfera în echilibru. Compoziția atât a atmosferei, cât și a oceanelor este afectată de formarea și eroziunea continentelor, care furnizează nutrienții necesari pentru viață.

NASA crede că va putea lansa misiune VERITAS nu mai devreme de anul 2026 și dacă distopia sanitară se va menține, cu fonduri tăiate sau redistribuite, proiecul va fi amânat sine die. Este interesant că sondele către Venus sunt rare și puține. Ultima sondă venusiană a fost Magellan, care și-a încheiat misiunea în anul 1994.

 

Putem specula că acum foarte mult timp planeta Venus era populată de oameni. Miliarde de oameni frumoși, înalți, viguroși dar stricători! Au poluat planeta, au distrus-o și puțini dintre ei s-au refugiat pe următoarea planetă, pe Pământ. Au decăzut, s-au sălbăticit, apoi au evoluat, au redescoperit ce uitaseră și s-au înmulțit. Așa au apărut cinci civilizații succesive pe Terra. Cel mai bun argument în favoarea ipotezei este că planeta Venus arată acum, cum ar arăta Pământul peste o mie de ani de poluare. În poluarea planetară există un point of no return, mărimea stratul de nori, care provoacă efectul de seră, cu creșterea exponențială a căldurii, activității seismice și a vulcanilor, cu consumarea rapidă a oxigenului și distrugerea planctonului și a vegetației. Pe Venus s-a ajuns, probabil, la acest proces ireversibil. Pe Pământ suntem foarte aproape. Hai pe Marte!

Acum, fiind ziua de naștere a lui Harrison Ford trebuie neapărat să revăd un film cu el. ”Star Wars” sau ”Indiana Jones”? Sau ”Frantic”? Trebuie să mă hotărăsc, pentru că timpul nu așteaptă, mâine este, în definitiv, o altă zi!