Venitul de maternitate. Femeile care ar putea primi 1.000 de euro lunar

Sursa foto: Dreamstime.com

Italia introduce un ajutor suplimentar pentru femeile care nu aleg întreruperea sarcinii, dincolo de dificultățile financiare. Astfel, acestea vor primi 1.000 de euro lunar, ajutorul urmând să fie acordat pe o durată de cinci ani.

Italia. Sprijin pentru viitoarele mame

Inițiativa aparține partidului Forza Italia și a ajuns în atenția publică încă de anul trecut. După noile reglementări, statul italian a introdus „venit de maternitate”, acesta înlocuindu-l pe cel de cetățenie.

Astfel, italiencele care nu aleg să păstreze sarcina și nu țin cont de neajunsurile financiare sunt răsplătite de stat. Acestea vor primi suma de 1.000 de euro lunar.

Plan pentru diminuarea numărului de avorturi

În încercarea de a combate creșterea numărului de avorturi, statul italian introduce un sprijin financiar pentru tinerele mame. Pentru această inițiativă, guvernul italian va aloca un buget de 600 de milioane de euro.

Sarcină. Sursa foto: dreamstime.com

Viitoarele mame trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a beneficia de acest ajutor. Conform prevederilor incluse în program, venitul Isee al acestora nu trebuie să depășească pragul anual de 15.000 de euro. De asemenea, acestea trebuie să fie rezidente italiene.

Inițiativa partidului Forza Italia a fost contestată

Proiectul a fost contestate deja de numeroase voci din spațiul public. O parte dintre senatori susțin că alegerea femeilor nu ar trebui condiționată de aspecte economice sau sociale. Totodată, aceștia spun că Italia are deja suficiente programe de sprijin pentru categoriile defavorizate, inclusiv programe pentru mame sau familii.

„Alegerea femeilor ar trebui să fie respectată, nu indusă economic”, a declarat Cecilia D’Elia, senatoare din partea Partidului Democrat, potrivit gazetaromaneasca.com.

În acord cu noile reglementări, autoritățile italiene trebuie să acorde sprijin direct femeilor însărcinate. Astfel, fiecare caz va fi analizat astfel încât viitoarele mame să fie ajutate astfel încât să renunțe la întreruperea unei sarcini. Criticii acestei inițiative spun că desființarea veniturilor pentru cetățenie a contribuit la apariția unei categorii de cetățeni săraci.