Președintele Parlamentului din Venezuela, Jean Guaido, s-a autoproclamat „președinte în exercițiu” al statului. președintele american Donald Trump a răspuns că îl recunoaște pe acesta drept președinte interimar al Venezuelei.
„Jur să îmi asum oficial competenţele executivului naţional ca preşedinte în exerciţiu al Venezuelei pentru a ajunge (...) la un guvern de tranziţie şi pentru a obţine alegeri libere”, a spus el Juan Guaido de la tribună.
Într-un comunicat, preşedintele american Donald Trump a transmis că îl recunoaşte pe Juan Guaido ca preşedinte interimar, amplificându-şi presiunea asupra preşedintelui Nicolas Maduro.
Trump a spus că se va folosi „de întreaga forţă economică şi diplomatică a Statelor Unite pentru a face presiune pentru restaurarea democraţiei în Venezuela” şi a încurajat alte guvern din Emisfera Vestică să îl recunoască de asemenea pe Guaido, informează Agerpres.
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a acuzat marţi guvernul american că a ordonat "o lovitură de stat fascistă", acuzaţii formulate la o zi după reprimarea unei revolte militare şi în ajunul unor manifestaţii pro şi antiguvernamentale.
În cadrul unei alocuţiuni radiotelevizate, Maduro, al cărui al doilea mandat este contestat de opoziţie, i-a cerut ministrului său al afacerilor externe, Jorge Arreaza, să angajeze "o revizuire totală a relaţiilor" cu Washingtonul. Câteva ore mai devreme, ministrul venezuelean al comunicaţiilor, Jorge Rodriguez, l-a acuzat pe vicepreşedintele american Mike Pence că le-a ordonat "teroriştilor" să provoace violenţe în timpul manifestaţiei opoziţiei, prevăzută pentru miercuri şi având drept scop destabilizarea guvernului socialist al lui Nicolas Maduro.