Centrul de prognoză al mareelor din Veneţia a emis astăzi alerta "aqua alta". Marea a atins în jurul prânzului un nivel-record din ultimii 30 de ani, cu 1,60 de metri peste nivelul normal, anunţă AFP.
Aproape toate străzile oraşului lacustru şi mai ales centrul turistic, unde se află Piaţa San Marco, au fost deja inundate în cursul dimineţii.
Fenomenul se datorează ploilor abundente din ultimele zile. Veneţia a cunoscut cel mai grav fenomen de "aqua alta" la 4 noiembrie 1966, când nivelul apei s-a ridicat cu 194 de centimetri şi când întregul teritoriu italian se confrunta cu inundaţii catastrofale.