Vedetele TVR, în lesă

Vedetele TVR, în lesă

Prezentatorii-vectori de imagine sunt obligaţi să stea trei ani „pe bară“ dacă se hotărăsc să plece de la televiziunea publică.

Televiziunea publică va renegocia cu vedetele sale condiţiile în care vor continua colaborarea. Ultimele contracte au avut valabilitate doar două luni (noiembrie- decembrie 2007), dar o parte dintre vedete au refuzat să le semneze.

Principalele motive invocate: bonusurile mai mici decât cele anterioare şi interdicţia de a apărea pe un alt post TV timp de trei ani de la eventuala plecare din TVR, o perioadă prea mare de timp, chiar şi în cazul contractelor de la posturile comerciale. Bani mai puţini Până în iunie 2007, 14 prezentatori aveau un aşa-numit „statut de vedetă“, prin care, printre altele, primeau lunar, în afara salariului, o sumă brută între 500 şi 5.000 de lei. După schimbarea conducerii TVR, bonusurile au fost sistate. În luna octombrie, conducerea TVR a stabilit noi condiţii pentru „emblemele“ canalelor publice, iar noile contracte au fost propuse doar pentru lunile noiembrie şi decembrie.

În noua formulă, bonusul maxim lunar era de cel mult 3.000 de lei (aproape jumătate din cel vechi), iar la acesta se puteau adăuga, după caz, până la 3.000 de lei pentru vestimentaţie. Obligaţiile au fost însă cele care au determinat câteva vedete să nu semneze actele, renunţând în acest fel şi la avantajele financiare. Potrivit contractului, dacă părăsesc TVR, prezentatorii nu pot apărea „pe sticlă“ la un alt post de televiziune timp de trei ani. La aceasta se adaugă obligaţia de a obţine acceptul conducerii instituţiei pentru fiecare plecare din Capitală.

Din informaţiile EVZ, printre cei care nu au semnat s-au numărat Adriana Muraru („Ora de ştiri“, TVR 2), Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%“) şi Iuliana Tudor („O dată-n viaţă“). Contactaţ i de EVZ, aceştia nu au comentat subiectul contractului de vedetă. Alţi prezentatori au acceptat noile condiţii, însă, oricum, contractele au expirat la sfârşitul lunii decembrie şi urmează să se renegocieze. În acest timp, vedetele nu beneficiază de bonusuri. Foarte important, stipulările se referă doar la angajaţii TVR, nu şi la colaboratori, cum este cazul Andreei Marin Bănică. Sassu: „O metodă obişnuită“ Preşedintele TVR consideră normală măsura legată de cei trei ani: „Este o metodă obişnuită, utilizată de majoritatea posturilor TV. Dorim să ne protejăm investiţiile în oameni care cresc din punct de vedere al popularităţii şi al profesionalismului. Pentru această clauză, cei vizaţi au beneficii financiare în plus faţă de salariu şi de aceea credem că e corect să existe prevederi contractuale de siguranţă“.

„În acest fel, ne putem concepe mult mai eficient şi pe termen lung strategiile de marketing şi comunicare, fără surprize neplăcute cum s-a mai întâmplat în trecutul nostru recent“, a adăugat Sassu. Potrivit informaţiilor EVZ, televiziunea publică a oferit o sumă mică de bani drept compensaţie pentru cei trei ani în care o vedetă nu poate apărea pe ecranul altui post TV.

Ne puteți urmări și pe Google News