„Criza Mailat“ a scos la iveală clişeele românilor în privinţa romilor.

„Evenimentul zilei“ continuă campania prin care îşi propune să înfăţişeze cititorilor problemele cu care se confruntă comunitatea romilor. În articolul de astăzi, este examinat modul în care această comunitate apare în spaţiul public. În acest sens, am solicitat un punct de vedere responsabilului de programe al Fundaţiei internaţ ionale Spolu, Marcel Dediu. Fundaţia Spolu, cu sediul la Utrecht, în Olanda, îşi propune să sprijine acele inţiative care pot îmbunătăţi poziţia socio-economică a comunităţilor rome din Europa Central-Răsăriteană.

O vorbă din popor spune că „apa trece, pietrele rămân“. Extrapolând proverbul la ce s-a întâmplat în Italia şi România, după presupusa crimă înfăptuită de Nicolae Mailat, isteria mediatică a trecut, însă problemele multor membri ai grupului etnic au rămas nerezolvate. „Criza Mailat“ a scos la iveală clişee adânc înrădăcinate, care se referă la felul cum mulţi români îi văd pe romi. Aşa cum mi-a spus odată un ghid turistic, „ţiganii sunt de două feluri: fie lăutari, fie bandiţi“.

Asta spune multe despre felul în care ne-am obişnuit să ne raportăm la romi atunci când se întâmplă ceva rău în România. În mare, aş face o diferenţă între două categorii de romi în mentalul colectiv. Ţapii ispăşitori

Prima categorie sunt romii folosiţ i drept „ţapi ispăşitori“ pentru toate relele din România sau în afara graniţelor. Am să-i numesc pe toţi aceşti indivizi drept „purtă- tori de imagine a romilor“. Adică, imediat când îţi vine pe buze cuvântul rom sau ţigan, automat te gândeşti la una dintre tipologiile specificate. Care-i legătura dintre Costică Argint, Nicolae Mailat şi Mădălin Voicu? Toţi trei reprezintă o parte a imaginarului despre modul în care romii sunt văzuţi în spaţiul public. Costică Argint: ţiganul şmecher Modelul Costică Argint reprezintă, pentru mulţi, tipul „ţiganului şmecher“, care a reuşit să scape de legislaţia din România. Acest tip de personaj e foarte bine portretizat în mass-media când e vorba de afaceri necurate, trafic de persoane, acte de corupţie etc. Includ în această tipologie pe acei „şefi“ locali sau naţionali, pe liderii incompetenţi, pe indivizii care-şi arogă diverse titulaturi. Toţi aceştia fac deliciul opiniei publice şi a massmedia, căci convine foarte bine imaginii romilor dezbinaţi, corupţi, incompetenţi şi care „consumă banii statului de pomană“.

Fiecare grup etnic din societate trebuie să-şi asume propriile probleme interne. Dar, atâta vreme cât tipurile de personaje descrise mai sus sunt prezentate în massmedia ca fiind „principalii lideri“ ai romilor, fără a da posibilitatea oamenilor care au cunoştinţe adecvate să expună un punct de vedere asupra problemelor grupului, atunci avem de-a face cu o campanie de denigrare. Trăim într-o societate în care corupţia, minciuna, înşelăciunea, lipsa valorilor morale sunt la ele acasă.   Nu văd nicio diferenţă între indivizii (români ca etnie) care sustrag ilicit fonduri de la bugetul statului, care sunt promovaţ i pe criterii politice, care sunt incompetenţi şi indivizii (romi ca etnie) care au propriile afaceri în afara legii. Mulţi dintre aceşti presupuşi lideri nu ar fi în faţă dacă nu ar fi ajutaţi de diverşi actori statali, cum ar fi reprezentanţ ii autorităţilor locale şi judeţene. E mult mai uşor să ai un lider incompetent prin care poţi controla oamenii şi îi poţi fraieri cu mici şi bere, decât să ai de-a face cu o comunitate responsabilă şi oameni bine informaţi. Nicolae Mailat: ţiganul criminal Modelul Nicolae Mailat reprezintă profilul cel mai adecvat al „ţiganului criminal“, în imaginarul colectiv românesc. Bănuiesc că mulţi români se înfioară când văd imaginea lui Mailat şi imediat îşi activează toate stereotipurile, toate imaginile negative despre romi. Numai când se gândesc la Nicolae Mailat îi apucă groaza şi asociază diferite imagini diabolice cu acest personaj. Pentru mass-media şi opinia publică, Mailat a fost omul „potrivit“ pentru a confirma prejudecă- ţile despre atitudinea criminală a romilor.

Nimeni nu se întreabă care sunt motivele emigrării în Italia. Nimeni nu se întreabă de nivelul scăzut de educaţie primit de Nicolae Mailat. Nimeni nu se întreabă de politica socială falimentară a statului prin care mulţi au rămas şomeri, fără nicio posibilitate de a găsi un loc de muncă. În fine, nimeni nu se întreabă de condiţiile mizere în care trăia (atât în Italia, cât şi în România), condiţii mizere nu pentru că i-ar fi plăcut să trăiască aşa sau pentru că ar fi fost alegerea lui, ci din lipsa unei alternative.

Mădălin Voicu: ţiganul integrat Modelul Mădălin Voicu reprezintă imaginea romului integrat, apreciat de români şi prezentat ca exemplu. Când Mădălin Voicu vorbeşte despre „ţiganii care nu vor să se integreze“, toţi românii îl aplaudă, căci el nu face decât să redea imaginea negativă a românilor despre romi. Adică, un fel de „spion“ în tabăra adversă (romii) care spune românilor cât de neintegraţ i şi nespălaţi sunt romii. E folosit de mass-media şi opinia publică din România ca o sursă legitimă în problemele romilor.

Dacă Madălin Voicu va spune că „ţiganii sunt murdari“, automat, mulţi români se vor raporta la el ca la un fel de sursă de informaţii credibilă. Figura lui Mădălin Voicu vine în minte atunci când românii vor să-şi confirme prejudecăţile despre romi. Din păcate, Mădălin Voicu este la fel de intolerant ca orice alt român intolerant care face afirmaţii nefondate la adresa romilor.

Cazul acestuia este tipic pentru societăţile care nu vor să-şi vadă propriile greşeli şi găsesc oameni care să le confirme ideile. În cazul mişcării negrilor din SUA, cei mai mulţi „educaţi“ erau folosiţ i pentru a încuraja prejudecăţile albilor. Mulţi africani doreau menţinerea sistemului apartheid, aşa cum multe femei se opun emancipării lor. În cazul romilor, avem de-a face cu acelaşi fenomen. INVIZIBILII

Romii educaţi sunt absenţi din discursul public O a doua categorie sunt romii pe care i-am numit „invizibili“ pentru că, deşi îi cunoaştem şi îi ştim ca fiind romi, sunt absenţi din discursul public. Romii cu studii superioare sau cei care nu au nicio legătură cu „ţapii ispăş itori“ sunt aproape imposibil de imaginat de mulţi cetăţeni. Când un rom educat se prezintă în faţa unui grup de români, acesta nu este văzut ca aparţinând etniei.

Romii educaţi sau pur şi simplu oameni la casa lor sunt privinţi ca nişte extratereş tri aterizaţi în cadrul grupului. A fi rom educat este un şoc pentru societatea românească întrucât puţini îşi pot închipui că există. Paranoia, cum ne văd ceilalţi Romii educaţi sunt prezenţi în toate păturile sociale. Fie că e vorba de romi cu studii care, pentru a scăpă de eticheta „ţigan“, renunţă la propriul grup pentru câştigarea unui statut social mai bun. Fie de romii proveniţi din familii mixte (extrem de mulţi în România) care aleg să fie români tocmai pentru a nu fi „băgaţi în aceeaşi oală“ cu ceilalţi „ţigani“.

Fie romi educaţi care-şi asumă în mod deschis originile etnice. Toţi aceştia sunt „invizibilii“ în discursul public românesc. Stigmatul de a fi rom nu dispare, indiferent de statutul social al fiecăruia. Chiar dacă un rom o să spună că e român, va fi perceput ca fiind de altă etnie şi, automat, stigmatizat şi etichetat. În final, această diviziune între romi şi celilalţi ne arată că societatea românească este una care crează modelul „indezirabililor“, modelul clişeelor şi a pasării responabilităţii de la un grup la altul.

Nu vrem să ne uităm la toate problemele care au fost create datorită perioadei de tranziţie, însă preferăm să găsim vinovaţi în altă parte. Ne supă răm când imaginea României este afectată în afara graniţelor, însă uităm că orice ţară are calităţile şi defectele ei. Numai o asumare deplină şi conştientă a tuturor problemelor ne va ajuta să ieşim din paranoia „cum ne văd ceilalţi“.