Vecinii României, tensiuni la graniță! Punct de frontieră, închis din cauza migranților

Poliția din Ungaria a închis temporar trecerea de frontieră cu Serbia, după ce 200 de migranți au cerut autorităților ungare să îi lase să treacă în spațiul european.

Printre migranți se află și copii care au strigat „Deschide granițele!”.

Joi seară, când s-a întâmplat incidentul, migranții erau înfășurați în pături, pe o vreme foarte rece și cu vânt puternic.

Migranțiiu au blocat traficul la punctul Kelebija.

Unii migranți purtau mesaje pe care se putea citi: „Suntem refugiați, nu criminali”, „Fugim de război, nu de foame” și „Lăsați-ne să trecem”.

Un bărbat a declarat pentru site-ul de știri HVG.hu, „Protestăm pașnic. Vrem să ne fie permis să continuăm călătoria noastră către Europa de Vest ".

Protestul din orașul nordic Subotica, are loc după ce, la sfârșitul lunii ianuarie, migranții au încercat să forțeze trecerea printr-un punct de control de frontier.

„Sunt din orașul Damasc și acolo se aruncă cu bombe. Ce altceva putem face?", a spus unul dintre ei.

Câteva mii de migranți, care și-au părăsit țările de origine din Orientul Mijlociu și Asia din cauza războiului și a sărăciei, sunt blocați în Balcani, în timp ce caută să intre în țările mai prospere ale Europei de Vest.

Autoritățile maghiare au ridicat două rânduri de garduri de sârmă de-a lungul frontierei pentru a-i împiedica să intre.

Majoritatea migranților provin din țările sfărâmate de război din Siria, Irak, Afganistan și Yemen.

Potrivit unui oficial maghiar, traseul migrației s-a schimbat și ruta obişnuită Bosnia-Croaţia-Slovenia a fost înlocuită cu cea dintre Serbia și Ungaria sau chiar cu tripla graniţa dintre Ungaria, Serbia şi România.

„În mod interesant, aceştia identifică destul de bine locurile în care se pot aştepta la cea mai mare reuşită”, a spus consilierul György Bakondi.

György Bakondia a dat ca exemplu localităţile Hercegszántó-Hóduna din judeţul Bács-Kiskun, unde nu a putut fi construit un gard la frontier.

Consilierul prim-ministrului ungar a mai spus că metodele migranţilor sunt variate: încearcă să taie gardul, să sară peste el sau, din contră, să treacă pe sub el, sau se ascund în diferite autovehicule pentru a încerca să intre în ţară, potrivit romania.europalibera.org