Serviciile de securitate de la Vatican sunt în alertă și se tem că ar putea deveni ținta unui atentat comis de Statul Islamic.
Cu toate acestea, nu există, încă, informaţii privind vreun complot terorist concret, afirmă comandantul Jandarmeriei statale, citat de Polizia Moderna, conform B1 TV.
"Ameninţarea teroristă există, după cum rezultă din conversaţiile pe care le-am avut cu colegii italieni şi străini. Dar un lucru este existenţa unei ameninţări, iar altul planificarea unui atentat. În momentul de faţă, nu avem cunoştinţă de planuri concrete privind atacuri contra Vaticanului sau a Sfântului Părinte", a declarat comandantul.
"Vigilenţa serviciilor de securitate este permament la un nivel înalt. Nu există doar ameninţări din partea organizaţiei teroriste Stat Islamic, ci şi riscuri privind acţiuni individuale, care sunt mai periculoase. Mă gândesc la persoane cu probleme psihice sau la indivizi care ar putea comite atacuri la Vatican pentru a atrage atenţia mediatică", a subliniat comandantul Jandarmeriei de la Vatican.
Jihadiștii din cadrul ISIS au ameninţat în mai multe rânduri că va comite atacuri la Vatican.