Vaticanul anunţă primul an profitabil, după trei ani de austeritate

Vaticanul a anunţat că veniturile sale au reînceput să înregistreze profit, după trei ani consecutivi de pierderi. Raportul, citat de BBC, arată că, în 2010, veniturile Sfântului Scaun au fost de 245,2 milioane de euro, iar cheltuielile de 235,3 milioane.

Donaţiile anuale făcute de bisericile catolice din întreaga lume au scăzut cu aproape 15 milioane de dolari, ajungând la 67,7 milioane de dolari. Statul Vatican a anunţat că a realizat şi un profit de 21 de milioane de euro, prin vânzarea de bilete la muzeele din Vatican. În 2009, Vaticanul a înregistrat pierderi de 4 milioane de euro. Majoritatea cheltuielilor de la Vatican se referă la activităţile Papei Benedict al XVI-lea şi la alte servicii oferite, cum ar fi Radio Vatican, care transmite pe cinci continente în 40 de limbi. Vaticanul a publicat primele rapoarte financiare în 1981, când Papa Ioan Paul al II-lea a avut această iniţiativă, pentru a schimba percepţia că Vaticanul este extrem de bogat.