Vasile Blaga participă la Congresul Internaţionalei Creştin-Democrate la Roma

Vasile Blaga participă la Congresul Internaţionalei Creştin-Democrate la Roma

Vasile Blaga, preşedintele Partidului Democrat Liberal, va participa în 21 şi 22 septembrie la Congresul Internaţionalei Creştin-Democrate.

Alături de liderul PDL, la discuţii vor lua parte şi Anca Boagiu, vicepreşedinte al partidului, dar şi senatorul PDL de Diaspora Viorel Badea.

Congresul va avea loc la Roma şi are drept scop alegerea unei noi conduceri a Internaţionalei. Totodată, participanţii vor dezbate şi adopta documentul "Provocările democraţiei în faţa populismului".

Pe agenda Congresului figurează, vineri, o întâlnire a liderilor creştin-democraţi cu preşedintele Italiei, precum şi o întrevedere sâmbătă, 22 septembrie, a delegaţiilor prezente la eveniment, cu Sanctitatea Sa, Papa Benedict al XVI-lea.

Ne puteți urmări și pe Google News