Vasile Bănescu, critici dure la adresa câștigătorului Eurovisionului: „Un imn chinuit înălțat non-binarității”

Vasile Bănescu l-a criticat pe câștigătorul Eurovisionului. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Purtătorul de cuvânt al BOR a criticat victoria elvețianului Nemo la Eurovision. Vasile Bănescu spune că „victoria lui Nimeni (Nemo) este una zdrobitoare asupra firescului”.

Vasile Bănescu a criticat piesa care a câștigat Eurovision 2024

Vasile Bănescu este de părere că victoria lui Nemo este o insultă la adresa muzicii:

„Victoria lui Nimeni (Nemo), … una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviințe și bunului-simț, toate caricaturizate și evacuate din mentalul colectiv al masei isteric (tele)spectatoare.

O masă în stare de ebrietate ideologică din care cultura reală, elementarele repere morale și însuși Sensul au fost izgonite de activismul șleampăt care huiduie realitatea, siluiește arta, face țăndări ierarhiile și cântă ridicol prohodul planetei căreia i-a crescut temporar temperatura, un simptom manifestat recurent în istoria ei cosmică”, scrie pe Facebook purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt consideră piesa „The Code" un imn chinuit înălțat non-binarității

Melodia interpretată de câștigătorul Eurovision este „un imn chinuit înălțat non-binarității”:

„Nemo/ Nimeni. Nu întâmplător, ci foarte expresiv în context. Codul unei uși desenate pe un zid. Destinația oricărei sminteli ideologice. Un imn chinuit înălțat non-binarității, fluidizării aberante a datului ontologic al sexualității masculine și feminine, lichidării distincțiilor dintre chipurile binelui & răului și a distincției dintre Adevăr și minciuna numită deconstructivist post-adevăr, dincolo de care începe nu vreo superioară libertate, ci curtea strâmtă a sordidului.

Relativizarea a tot ce ne onorează ca ființe raționale și ne salvează ca oameni failibili, dar unici ca persoane create pentru a trăi o veșnicie spre care trecem prin episodul morții. Nu doar o meschină viață în care să o facem lată, prostind-ne în fel și chip”, mai adaugă Bănescu.

Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni

Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războiului din Fâşia Gaza:

„Marea strategie a Diavolului în timpurile noastre nu se mai sinchiseşte de individ, pentru că acesta a dispărut, ci de mase. Diavolul lucrează en gros. Kierkegaard a înţeles mai bine decât oricine şi înaintea tuturor principiul diabolic care creează masele: fuga de propria persoană, dorința de a nu mai fi răspunzător, deci vinovat, şi de a deveni deodată participant la puterea divinizată a Anonimului. Or, Anonimul are multe şanse de a fi cel căruia îi place să spună: Eu sunt Nimeni... Mulţimea este locul de întâlnire al oamenilor care fug de ei înşişi, de ei şi de vocaţiile lor”, încheie Bănescu.

Marea finală a concursului Eurovision 2024 a avut loc la Malmö, Suedia.