Piraţii somalezi au eliberat în această dimineaţă cargoul ucrainean Faina, capturat la sfârşitul lunii septembrie, a anunţat preşedinţia ucraineană, citată de AFP.
Potrivit sursei citate, răpitorii ar fi primit o răscumpărare de aproximativ 3,5 milioane de dolari (aproximativ trei milioane de euro), în schimbul eliberării vasului.
De teamă că tancurile sau alte arme vor ajunge în mâinile islamiştilor, mai multe nave americane şi elicoptere au supravegheat regiunea.
"Am auzit că numără banii, dar nu pot să dau mai multe detalii până când echipajul nu pune piciorul pe uscat", a declarat, înainte de eliberarea navei, un reprezentant din cadrul East African Seafarers Association.
Negocieri de peste patru luni
La bordul navei au fost 17 marinari ucraineni, trei ruşi şi un lituanian. Potrivit unui marinar, căpitanul navei a murit la scurt timp după capturarea acesteia, în urma unui infarct.
În momentul capturării, vasul era încărcat cu 33 de tancuri T-72, armament de infanterie şi o cantitate mare de munitie aflată în drum spre Kenya.
Negocierile au durat peste patru luni, marinarii au fost tinuti permanent ostatici, iar tratativele au fost intrerupte de cateva ori din cauza amestecului unor terte persoane.
Capturarea sa a atras atenţia comunităţii internaţionale, nu numai din cauza a ceea ce se afla la bord, dar şi din cauza unei controverse regionale legate destinaţia armelor.