Varza călită se numără printre cele mai îndrăgite preparate tradiționale. În perioada postului, acesta se pregătește în toate mănăstirile din România și este apreciată de toți pelerinii. În Ardeal, varza călită se prepară cu afumătură și mult mărar. În plus, multe gospodine înlocuiesc uleiul cu untura pentru acest fel de mâncare plin de savoare.
Varză călită cu afumătură
Pentru o fuziune de arome cum rar întâlnești, varza se prepară la foc mic, iar timpul de gătire este îndelungat. Se poate folosi costiță afumată sau chiar kaiser. Ingredientele de care vei avea nevoie sunt următoarele:
- o varză mare
- 2 morcovi
- 4-5 cepe
- un ardei kapia/gogoșar
- 400 grame de costiță afumată sau kaiser
- o legătură de mărar
- 2 linguri de bulion
- sare
- piper
- o lingură de ulei/untură.
Mod de preparare
Ceapa, morcovul și ardeiul roșu se curăță de coajă și se toacă mărunt. Legumele se pun la călit în uleiul de floarea soarelui sau untură. După ce acestea s-au înmuiat și ceapa a devenit sticloasă, se adaugă și costița afumată tăiată în bucăți.
De asemenea, bulionul sau sucul de roșii se adaugă peste restul de ingrediente.
Varza se toacă mărunt și se pune peste legumele și costița afumată. Se adaugă o cană cu apă, iar oala se acoperă cu un capac. Preparatul se lasă la foc mic timp de o oră și jumătate. Dacă optați pentru a o prepara la aparatul de gătire lentă, varza va fi gata în doar 40-45 de minute.
Varză călită cu afumătură
După o oră la fiert, sarea, piperul și mărarul pot fi adăugate pentru a completa gustul acestui preparat. Pentru un plus de gust, acesta poate fi introdus la cuptor pentru 20 de minute.
Varza călită poate fi savurată cu ardei iute și mămăligă. Dacă optezi pentru varianta de post, aceasta se prepară cu ulei de floarea soarelui, morcov, ardei, ceapă și mărar.