Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, scriitorul peruan Mario Vargas Llosa a crede că este "foarte puțin probabil" ca regimul cubanez să supraviețuiască decesului "dictatorului" Fidel Castro.
Mario Vargas Llosa, adversar al regimul cubanez, a mai afirmat că "structurile de dominație și control vor începe lent să se fisureze" după moartea lui Fidel Castro, decedat vineri la vârsta de 90 de ani..
"Să sperăm că acest proces va fi rapid și, mai ales, să se facă lin, că nu va aduce mai multă violență decât cea deja suferită de poporul cubanez", a declarat Mario Vargas Llosa.
Potrivit scriitorului în vârstă de 80 de ani, este "foarte puțin probabil ca regimul să supraviețuiască dispariției dictatorului (Fidel Castro), pentru că el făcea în așa fel încât sistemul se fie mai mult sau mai puțin imobil și să nu evolueze".
Entuziast tovarăș de drum al Revoluției cubaneze la începuturile sale, Mario Vargas Llosa s-a arătat treptat decepționat de evoluția acesteia, înainte de a deveni unul dintre cei mai înverșunați opozanți.
În trecut, el l-a criticat, de asemenea, pe defunctul scriitor columbian Gabriel Garcia Marquez, și el laureat la Premiului Nobel pentru Literatură, pentru prietenia arătată de acesta din urmă lui Fidel Castro.