Vântul a ieftinit energia electrică în Grecia

Energie eoliană. Sursa foto: Arhiva Evz

Un fenomen rar a avut loc miercuri pe piața de energie electrică din Grecia, ţara înregistrând cel mai mic preț angro de pe toate piețele europene, cu excepția celor din țările nordice, unde, cu câteva excepții, prețurile se situează constant la niveluri mai scăzute faţă de restul Europei, datorită interconexiunilor puternice și a unei ponderi ridicate a surselor regenerabile și hidroelectrice în producerea de energie electrică.

105,57 euro/MWh

Concret, miercuri, 6 noiembrie, prețul mediu pe Piața pentru ziua următoare a Bursei Elene de Energie (HEXE) s-a situat la 105,57 euro/MWh, în scădere cu 10,5% faţă de ziua anterioară şi în opoziţie cu tendinţa puternică de creștere a preţurilor, predominantă în restul Europei.

Explicaţia pare să fie contribuţia puternică a surselor regenerabile la mixul grecesc de producere a energiei electrice (însemnând 54% din total) și mai concret, contribuţia importantă a parcurilor eoliene.

În același timp, lipsa vântului din restul Europei - extrem de neobișnuită pentru această perioadă a anului - combinată cu cererea mare, întrucât în ​​special în țările din Europa Centrală sunt temperaturi scăzute, exercită o presiune în creştere asupra prețurilor din restul țărilor (cu excepția celor scandinave).

Grecia, printre cele mai scumpe piețe de energie electrică din Europa

Prin urmare, astăzi a fost răsturnată „paradigma” potrivit căreia Grecia se numără printre cele mai scumpe piețe de energie electrică din Europa. Este chiar remarcabil faptul că Grecia pare deconectată de „axa” Bulgaria-România-Ungaria, care s-a aflat în centrul minicrizei regionale a prețurilor din această vară.

Prețul Pieţei pentru ziua următoare în Bulgaria și România s-a situat astăzi la 217,56 euro/MWh, adică mai mult decât dublu față de prețul din Grecia (în principal din cauza reducerii producției eoliene în România), în timp ce în Ungaria a ajuns la 218,94 euro.

Energie electrică. Sursa foto: pixabay

Germania apare în prezent drept una dintre cele mai scumpe piețe angro (cu un preţ de 231,09 euro/MWh), față de 116,49 euro/MWh în Franța vecină, unde energia nucleară joacă un rol important în formarea unor prețuri competitive la energie electrică și stimulează exporturile de energie electrică ale țării.

Grecia a exportat astăzi către toate conexiunile sale internaționale

Printre alte lucruri notabile ale zilei de miercuri se numără prețul de 272,6 euro/MWh din Albania, care pare să fie legat de scăderea producției hidroelectrice din cauza secetei prelungite.

În acest context, nu este surprinzător faptul că Grecia a exportat astăzi către toate conexiunile sale internaționale (cu excepția Turciei), exporturile ajungând la 25%.

În mixul de generare a energiei electrice, sursele regenerabile ocupă 54%, gazele naturale 39%, importurile 2,23% și hidrocentralele doar 1,14%, întrucât lipsa precipitațiilor menține nivelul scăzut al apei în rezervoare, potrivit EnergyMag.

(Traducerea: Carolina Ciulu, RADOR RADIO ROMÂNIA)