Valerian Stan expune tentaculele lui Soros de la CEDO. Continuăm publicarea unui material exploziv, semnat de cunoscutul justițiar Valerian Stan, fost președinte al Alianței Civice. Articolul integral, din care redăm azi a doua parte din trei, este intitulat de acesta „CEDO, penetrată de rețelele lui Soros și Securitatea lui Ceaușescu. Judecătorii își întemeiază deciziile pe falsuri”.
Scrie Valerian Stan:
”În 2007, Gabriel Andreescu, fondator GDS, a recunoscut în ziarul „Ziua” („Acţionar la Humanitas S.A.”, 22 martie 2007), cum a creat, la începutul anului 1990, în timp ce era membru CPUN, Editura Humanitas SRL, împreună cu colegul de la Grupul pentru Dialog Social, Gabriel Liiceanu. Iar celălalt coleg al său din GDS, Andrei Pleșu, din înalta poziție de ministru al Culturii, a cadorisit Editura tocmai înființată de colegi cu Editura Politică.
Din textul din Ziua, de după 17 ani de la „privatizare”, rezultă că Andreescu s-ar fi retras din afacere cel mai probabil nemulțumit de felia de cașcaval primită. El sugera că ar fi fost deranjat de favorurile fiscale pe care Humanitas începuse să le primească – fără a aminti însă un sigur cuvânt de frauda inițială cât casa.
Andreescu a scris articolul din Ziua în contextul în care în acea perioadă presa luase concertat în vizor „afacerea Humanitas”, iar dezvăluirea implicării lui în ea devenise practic iminentă. În sfârșit, Tribunalul mi-a mai imputat că un număr de aprecieri la adresa lui Andreescu ar fi fost ofensatoare. Cu toate că în legătură cu judecățile de valoare, repet, CEDO stabilise – clar și constant, de-a lungul a zeci de ani – că cerința probării lor e imposibil de îndeplinit şi că o asememenea cerință încalcă însăşi libertatea de opinie, cu toate acestea, spun, am justificat instanțelor fiecare cuvânt pe care l-am scris.
De exemplu, în cazul expresiilor „apucat”, „alienat” (cu sensul „înstrăinat”, cu baza factuală pe care am probat-o de asemenea în justiție și în Cererea către CEDO), “prostălău ranchiunos și repezit”, „impostori fără rușine” (aici vizasem inclusiv parte din elita intelectuală „post-comunistă”) – expresii ce mi-au fost imputate de Tribunal – am arătat că prin asemenea caracterizări (care, desigur, au putut să „ofenseze” și să „deranjeze”!) răspunsesem atacului la persoană cu care Andreescu mă vizase printr-unul din articolele sale. Articol pentru care am fost obligat, ca ziarist, să plătesc 13 (!) pensii lunare la cuantumul pe care-l aveam atunci.
Dar, întreb, fostul coleg nu se dovedise „lipsit de minte, repezit și ranchiunos” când mă acuzase, între mai multe altele, că pentru a fi admis la Drept, aș fi fost „agreat de organele” regimului comunist represiv? Știind bine că făcusem Dreptul sub comunism, n-ar fi putut Andreescu să mă întrebe măcar aluziv, în cei 13 ani cât am fost colegi, în ce condiții reușisem să intru la facultate?
Pentru că așa ar fi aflat că, pentru a nu-mi fi respins dosarul de înscriere la admitere, am fost nevoit să-mi asum riscul ascunderii faptului că fratele meu era preot (atitudinea ostilă regimului comunist, faptul că fratele era preot etc aveau să-mi compromită esențial cariera militară pentru care mă pregătisem).
Însă cel mai grav în tranșarea chestiunii judecăților de valoare a fost faptul că Tribunalul a stabilit, în mod evident abuziv, că, deși fost membru al Parlamentului, Andreescu nu putea fi considerat om politic sau că ar fi exercitat funcții oficiale. Consecința directă a acestei decizii – urmărită de instanță, nu am multe dubii – a fost ca Andreescu să nu poată fi considerat o persoană cu privire la care să fie admisibile inclusiv “informaţiile şi ideile care ofensează, şochează sau deranjează”.
Îngrijorări cu gândul la CEDO
”În februarie 2013, mă adresez CEDO (Cererea 29497/13). Pentru că, la acest nivel, stabilirea adevărului îmi apărea a fi un lucru ce ținea nici măcar de matematică, ci de aritmetică, sigura preocupare a fost să mă asigur de examinarea imparțială a Cererii. Dar, se pune întrebarea, aveam eu motive să mă tem de contrariu? Să vedem.
Puțini știu că, mulțumită unei discreții pentru care l-ar invidia până și agenții serviciilor secrete, Gabriel Andreescu a fost și este un om foarte influent. Abia executat Ceaușescu, el are un rol esențial în fondarea, la 31 decembrie 1989, a Grupului pentru Dialog Social.
La scurt timp, George Soros descinde la București, unde este găzduit de GDS. El finanțează masiv GDS, și apoi, după ce-și înființează propria Fundație în România, alocă acesteia fonduri de ordinul zecilor de milioane de dolari.
Primul președinte al ambelor organizații devine Alin Teodorescu. Un personaj tulbure, care 14 ani mai târziu ajunge șef al Cancelariei primului ministru Adrian Năstase – alesul lui Ion Iliescu, cel care în iunie 1990 veghease ca sediul GDS-ului lui Andreescu și Teodorescu să fie neatins de minerii deveniți, în centrul Capitalei, niște brute sângeroase instigate masiv de securiști. Marea șansă în viața aceasta a lui Teodorescu a fost că Andreescu – extrem de vizionar și generos imediat în post-comunism – l-a impus personal, cu mână forte (din motive ce vor rămâne o imensă și eternă enigmă) pe lista fondatorilor GDS în compania unor luptători anti-comuniști autentici precum Radu Flipescu și Dan Petrescu (în facsimil poate fi văzută lista întocmită de Andreescu).
Ulterior, Andreescu înființează o mulțime de alte entități finanțate de Soros: Comitetul Helsinki Român, Centrul pentru Studii Internaționale, Centrul pentru Drepturile Omului, Noua Revistă de Drepturile Omului, Revista de Studii Internaționale etc.
În toate și încontinuu, el o are alături pe la fel de influenta Renate Weber, succesoarea lui Teodorescu la președinția Fundației Soros. Fundația îi virează sume frumoase lui Andreescu nu doar la ultimele patru entități (în care este implicată și Renate), dar și premii și altele plăți direct din conturile proprii.
Oameni de bază ai lui Soros, ei au nesfârșite relații în nesfârșita rețea internațională a omnipotentului multimiliardar. Rețea ce penetrează cu maximă eficiență până și CEDO, fapt despre care la data la care sesizasem CEDO dețineam în special informațiile care mă interesau. (În urmă cu o lună și jumătate Centrul European pentru Lege și Justiție, ECLJ, a lansat raportul unei anchete impresionante dezvăluind problemele și conflictele de interese grave generate de această incredibilă intruziune a oamenilor și organizațiilor lui Soros în activitatea Curții; nimic de mirare că în România numai Evenimentul zilei, ActiveNews și Cotidianul au dat atenție acestor grozăvii).
Am vizat explicit patru persoane având relații cu organizațiile lui Soros și/ sau personal cu Andreescu:
judecătorul Ungariei, András Sajó (în acea membru al Secției Curții din care făcea parte și România – fost membru, timp de șapte ani, în board-ul Open Society Justice Initiative de la New York și profesor la Universitatea Central Europeană (CEU) din Budapesta (înfiinţată de Soros cu o investiţie de 880 milioane dolari);
judecătorul Bulgariei, Yonko Grozev – membru fondator al Comitetului Helsinki Bulgar și membru în board-uri ale lui Soros, inclusiv la cel din New York și el, timp de 15 ani;
judecătoarea Letoniei, Ineta Ziemele – profesoară la Facultatea de Drept din Riga, Facultate fondată și co-finanțată de Fundația letonă pentru o Societate Deschisă;
fosta judecătoare ad-hoc a României la CEDO Renate Weber (la data Cererii mele, membră a Parlamentului European).
Am mai sesizat și cu privire la judecătorul în exercițiu la acea dată Corneliu Bîrsan, care, împreună cu Ineta Ziemele (și cu alți cinci judecători) au adoptat Hotărârea favorabilă lui Andreescu în dosarul cu Pleșu (Hotărârea în română, aici
Cei doi judecători s-au aflat într-un nepermis conflict de interese/ incompatibilitate (art 21 alin 3 din Convenția europeană) în sensul că, la data examinării cauzei și adoptării Hotărârii, ei făceau parte, alături și de Renate desigur, din Consiliul științific al Noii Reviste Române de Drepturile Omului, revistă ce-l avea director pe nimeni altul decât pe Andreescu (în facsimilul 2, revista cu Andreescu director și cu cei trei “îngeri(?) păzitori” ai săi, toți trei judecători la CEDO (și ăsta da noroc în viață!).
Pleșu, sărmanul, bag mâna în foc că nici azi, după un deceniu, habar n-are ce l-a lovit...”