Val de pneumonii în spitalele de copii. Medic: „Ne confruntăm cu o patologie absolut neobişnuită pentru luna septembrie”

Ambulanță. Sursa foto: arhiva EVZ

Dr. Ana Maria Daviţoiu, medic primar pediatrie la Spitalul de copii Victor Gomoiu din Capitală, a semnalat că sunt din ce în ce mai multe cazuri neobişnuite de pneumonie pentru luna septembrie. Acestea apăreau iarna, nu toamna.

Dr. Ana Maria Daviţoiu, medic primar pediatrie la Spitalul de copii Victor Gomoiu din Capitală, şeful secţiei clinice pediatrie 1 – secţie în care se tratează patologia respiratorie, a precizat că medicii din spital se confruntă în această perioadă cu multe cazuri neobişnuite de pneumonie. Specialista a declarat că tinerii se îmbolnăveau mai mult iarna, nu toamna. Majoritatea au nevoie de mască de oxigen.

„Ne confruntăm cu o patologie absolut neobişnuită pentru luna septembrie, o patologie care seamănă foarte mult cu patologia de iarnă, cu forme de boli respiratorii joase, adică pneumonii, bronşiolite la copiii mici, cu forme severe, cu insuficienţă respiratorie acută la copii cu vârste variate, de obicei cei vulnerabili erau sugarii şi copiii mici.

Acum avem copii cu insuficienţă respiratorie, copii de 5 ani, preşcolari, şcolari mici, neobişnuit. Probabil că patologia este favorizată de reluarea şcolii, în momentul în care ei merg la şcoală reiau colectivităţile şi nu merg strict în colectivitatea clasei, merg la cluburi, merg la cercuri, fiecare are aria lui de preocupări şi atunci vin în contact, o dată la şcoală, pe urmă cu cei de la judo, cu cei de la pictură, cei de la pictură merg în altă parte şi atunci transmiterea din punct de vedere epidemiologic este mult mai mare”, a explicat Dr. Daviţoiu.

Numărul cazurilor de pneumonie a crescut

Medicul a mai precizat că numărul cazurilor de pneumonie a crescut și că tinerii sunt în stare gravă. „Avem minimum 20 - 25 de cazuri de pneumonie internate, paturile de pediatrie sunt 80. Sunt cei cu vârstele foarte mici, dar în mod neaşteptat sunt şi preşcolari şi şcolari mici, copii de 5-7 ani pe care şi în alte dăţi când îi avem cu pneumonii, ca grup de vârstă mă refer, ei nu evoluează cu insuficienţă respiratorie, adică sunt neobişnuit de mulţi, şi pentru unul care are experienţă mare ca mine datorită vârstei, este neobişnuit de mult să avem atât de mulţi copii dependenţi de oxigen şi cu nevoie de medicaţie inhalatorie, de aerosoli, cu analize modificate, cu sindrom funcţional respirator şi insuficienţă respiratorie . Au febră, cei mai mulţi evoluează cu febră spectaculoasă şi au semne de insuficienţă respiratorie, respiră greu ca să mă exprim într-o variantă simplă, câteodată şuieră când respiră şi tuşesc foarte mult, este o tuse chinuitoare şi ziua, şi noaptea, boală de plămâni.

Pe toţi i-am gestionat medical, dar să ştiţi că ne confruntăm cu un număr mare de cazuri faţă de alţi ani şi cu forme grave de boală. Dar nu a fost nevoie să intubăm niciunul, nu a fost nevoie de ajutorul ATI-ului, dar dacă intri în secţia de pneumologie aproape…omul şi masca de oxigen. Îi sprijinim astfel încât oxigenarea să fie optimă”, a precizat Dr. Daviţoiu.

Care este soluția

Specialista a declarat că tinerii trebuie să meargă la spital și să fie testați. Copiii au nevoie de un tratament special pentru a scăpa de boală. „Trebuie testaţi, asta facem şi noi la spital, pornim de la simptomele care definesc covid şi la copil sunt extrem de heterogene, inclusiv digestive, pornim de la ideea că de multe ori copiii mici, sugarul şi copilul mic au imunitate slabă şi atunci nu răspund cu febră, primul simptom în covid, febra, câteodată nu se manifestă la copil, motiv pentru care îi testăm pe toţi.

În ultimele zile s-au internat cca. 10 copii pe zi cu insuficienţă respiratorie şi pneumonie. Forme medii, de vârstă mică, majoritatea frecventează creşa, grădiniţa.

Numărul cazurilor covid a rămas constant. Sunt internaţi 7 copii pe secţia Covid cu forme medii ( pneumonii, faringite). Ieri, în gardă, au fost depistaţi 5 copii pozitivi, 2 s-au internat”, a declarat pentru News.ro Dr. Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al Spitalului de copii Grigore Alexandrescu din Capitală pentru News.