Val de ironii, după postarea lui Mîndruță cu citatul din Matei: „Îndemnați-vă inima să-l iubească pe Mîndruță!”

Lucian Mîndruță, experiență ciudată cu un taximetrist

Interpretarea unui citat biblic, de către Lucian Mîndruță, stârnește o ditamai polemica în spațiul public. Postarea sa, în care a comentat critic declarațiile purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, Vasile Bănescu, potrivit căruia „progresismul” ar fi responsabil pentru elevul care și-a atacat profesoara cu un cuțit.

Postarea lui Lucian Mîndruță care critică afirmațiile purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, Vasile Bănescu, potrivit căruia progresismul poate conduce la crimă, a stârnit numeroase reacții critice în spațiul public. Aceasta deoarece Lucian Mîndruță a apelat la un citat din Biblie, ca să explice că un criminal poate folosi orice pretext pentru a-și justifica fapta.

„Înțeleg de la domnul Bănescu (toată stimă pentru domnia sa altminteri) că progresismul ar fi de vină pentru fapta elevului care a pus cuțitul la gâtul profesorului. Nu știu unde anume găsim în teoria progresistă (care o fi ea, nu știu exact) vreun îndemn la violență. Am căutat însă între materiile pe care elevul le face acum la școală și iată ce am găsit: «Nu socotiți că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie».

Vă las plăcerea să numiți voi materia și sursa (deloc progresistă) a acestui text. Hai că o fac eu. Matei 10:34-39. Altfel spus, nu cred că e cazul mereu să căutăm explicații complicate în cărți și ideologii. Pentru că în mâinile unui om rău intenționat orice carte poate justifica violență. Chiar și Biblia!” a scris Lucian Mîndruță, pe Facebook.

Mihai Morar pentru Lucian Mândruță

O primă replică a venit de la Mihai Morar, realizatorul de la Radio Zu. Într-o replică, tot pe Facebook, acesta a dat propria interpretare postării lui Lucian Mîndruță, considerând că un citat din Biblie nu poate fi considerat o instigare la crimă.

„«Nu am venit să aduc pace, ci sabie» a spus Iisus. Să găsești aceste cuvinte drept instigare la violență e semn că ai citit Biblia precum «Cățeluș cu părul creț» și dovadă de analfabetism al bunului-simț. Iisus le vorbește aici apostolilor săi despre persecuțiile pe care le vor înfrunta, dar nicidecum nu e chemare la arme. Apostolul Pavel lămurește: «luați sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu».

Despre această sabie vorbește Hristos: «Nu am venit să împac adevărul și minciuna, înțelepciunea și prostia, binele și răul, pe Dumnezeu și pe mamona… ci am adus sabie ca să tai și să le despart, încât să nu se amestece».  Asta-i sabia lui Iisus, nu-l transformați în Fane Spoitoru. Nu ai cum să scoți aceste vorbe din context și să spui că Biblia asta te învață. Când Iisus a fost prins în Grădina Ghetsimani, Petru a scos sabia ca să-l apere. Iar Hristos i-a spus: «Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri!».  Cam atât de violent a fost Iisus…”, a replicat Mihai Morar pe Facebook.

Replica lui Lucian Mândruță la replica lui Mihai Morar

În contextul acestei polemici pe care a stârnit-o postarea sa inițială, Lucian Mîndruță a ținut să dea explicații mai clare cu privire la ceea ce a dorit să spună. El a precizat că a dorit să dea un răspuns purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, Vasile Bănescu.

„@Mihai Morar: Citatul din Matei pe care l-am folosit acum câateva zile, acela cu sabia, era un răspuns la dl. Vasile Bănescu care spunea că violența din școală e de la progresism… Și nu îmi doream să spun altceva decât că orice carte poate fi folosită pentru a justifica violența - dar nu e obligatoriu ca ea să genereze violență. Cum nici ideile progresiste nu o fac…

Iisus e despre iubire, da. Pentru unii. Altii l-au folosit pentru afurisenie, blestem, răzbunare sau politică. Fiecare alege. Liber arbitru, nu? Multi aleg însă să-ți dea cu iubirea în cap în loc să mângâie celălalt obraz… Nu primești inimioară de la mine, Mihai. Îti donez în schimb o urare: fie ca până la urmă să înțelegi ce scriu!”, a scris Lucian Mândruță.

Postarea lui Mîndruță a făcut valuri pe internet

O altă replică a venit din partea lui Adrian Papahagi care a considerat că are ceva de spus cu privire la postarea lui Lucian Mîndruță.

„Domnul Lucian Mîndruță ne oferă din nou argumente că religia trebuie studiată la școală, așa cum agramații dovedesc utilitatea gramaticii. N-are sens să-i răspund eu, fiindcă a făcut-o scurt și la obiect confratele său jurnalist, Mihai Morar”, a transmis Adrian Papahagi.

Comentarii pe acest subiect au făcut și jurnaliștiiEVZ, Dan Andronic, Mirel Curea și Robert Turcescu.

„Ce merită spus în polemica zilei: Îndemnați-vă inima să-l iubească pe Mîndruță!”, a scris jurnalistul Dan Andronic.

Jurnalistul Robert Turcescu s-a limitat la un comentariu scurt, dar sugestiv, cu privire la afirmațiile lui Lucian Mândruță.

„Aveam o bănuială., acum e o certitudine: Mindruta e vai de capul lui...”, a transmis Robert Turcescu.

Despre „Mândria de a fi prost”

La rândul său, Mirel Curea i-a dedicat lui Lucian Mîndruță un text intitulat „Mândria de a fi prost”, în care a comentat afirmațiile acestuia.

„Mândria de a fi prost. Unii oameni, nu puțini, simt în străfunduri că sunt săraci sufletește, adică proști cu duhul. De înțeles și de compătimit. Uluiala vine din faptul că o parte a ăstora simte nevoia să semnalizeze public neputința, hăul. Din prostie. Un prieten îi numește «proștii de vitrine», adică cei care nici măcar nu încearcă prin tăcere să salveze oarece aparențe. Ei simt nevoia de a fi săraci sufletește și mintal în mod manifest, public, la vedere. Vreți să vedeți unul? Iată-l:

Lucian Mîndruță: «Am căutat între materiile pe care elevul le face acum la școală și iată ce am găsit: «Nu socotiți că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie».  Vă las plăcerea să numiți voi materia și sursa (deloc progresistă) a acestui text. Altfel spus, nu cred că e cazul mereu să căutam explicații complicate în cărți și ideologii».

Cine să-i explice bietului Mândruță și cu ce folos , din moment ce cartea necitită și neînvățată la timp și simțirea nedeprinsă din vremea coacerii omului se răzbună inevitabil, din moment ce mintea și sufetul fosilizate nu mai pot produce nicio tresărire, să nu mai zic de revelație, așadar cine să-i explice ce este cu spusele astea ale Mântuitorului, ce este cu Sabia Adevărului și cum ea taie între Bine și Rău, între Adevăr și Minciună și cum este cu Războiul dus împotriva a tot ceea ce este necurat.

Sunt absolut sigur de faptul că este bucuros, a făcut să se vorbească despre el. Ce să zic? Doamne ferește!”, a scris Mirel Curea în postarea sa.

Postarea de la care a pornit polemica

Postarea inițială, de la care a pornit această polemică îi aparține purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, care a avut o reacție după incidentul în care un elev și-a atacat profesoara cu un cuțit.  Vasile Bănescu a vorbit despre „progresismul ideologic”, „anticreștin” care, în opinia sa, poate duce la crimă.

Astăzi, o profesoară de la un liceu din București a fost atacată cu un cuțit de un elev căruia nu i-a venit să creadă că aceasta are tupeul să dea clasei un test neanunțat, neprofețit de nimeni.

Când totuși s-a dezmeticit din neîncrederea inițial paralizantă, elevul a luat simultan cuțitul și promptă atitudine. Lucrurile ajunseseră mult prea departe și deveniseră intolerabile pentru cineva cu atâtea drepturi și nicio responsabilitate.

Progresismul ideologic care nu are nicio legătură cu progresul real în vreun domeniu, progresismul anticreștin care aruncă în aer valorile fondatoare ale paradigmei educației fertile intelectual și moral, progresism care mângâie pe creștet lenea, prostia, incultura, indisciplina, depravarea precoce, permisivitatea totală și care promovează intens dizolvarea autorității de orice tip, progresism atât de larg și adânc prizat de (i)responsabilii din fruntea «Învățământului» recent, poate conduce inclusiv la crimă. Nu și la pedeapsă.

Ulterior crima sau tentativa ei eșuată vor fi totdeauna scuzate de nuanțele nesfârșite ale unui context mereu favorabil agresorului. Un om de obicei opresat între frontierele legilor, inclusiv ale bunului-simț.

Firește, în fiecare dintre noi se poate ascunde un potențial agresor și o victimă. Datoria personală și comunitară rămâne totuși să o protejăm reflex pe a doua și să-l descurajăm pe primul.

Prin legi severe și Educație fondată pe rigoare, disciplină și efort stimulat de recompensa cunoașterii, nu a veselei ignoranțe și a libertinajului.

Imperativul amoral al progresismului?

Să fim toleranți, să fim incluzivi! Cu tot și cu toate, oricât de toxic s-ar dovedi acest lucru pentru organismul societății, pentru fiecare în parte. Nu contează. Planetei să-i fie bine!”, a scris Vasile Bănescu pe Facebook.