Val de căldură peste România: Cum eviți insolația și deshidratarea
- Iulia Moise
- 23 iunie 2025, 21:16
Caniculă. Sursa foto: Arhiva EVZÎn contextul valului de căldură anunțat de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada 23–25 iunie 2025, autoritățile din domeniul sănătății trag un semnal de alarmă privind efectele negative pe care temperaturile extreme le pot avea asupra populației. A fost emis un cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat, iar specialiștii avertizează că persoanele cu afecțiuni cronice – în special cele cardiace, respiratorii, renale sau metabolice – sunt cele mai vulnerabile în această perioadă.
Medicii recomandă evitarea expunerii directe la soare
Pentru a reduce riscurile, medicii recomandă evitarea expunerii directe la soare în intervalul orar 11:00–18:00 și menținerea unei hidratări corespunzătoare, prin consumul a cel puțin doi litri de apă zilnic. Alimentația ar trebui să includă alimente ușoare, cum ar fi fructele și legumele proaspete (roșii, castraveți, pepene), supele și produsele lactate, precum iaurtul, care contribuie la menținerea unui nivel optim de hidratare.
De asemenea, îmbrăcămintea joacă un rol important în protecția împotriva căldurii excesive. Este indicat să se poarte haine lejere, din fibre naturale și în culori deschise, care permit pielii să respire și reduc absorbția radiației solare.
Cafeaua, băuturile cu un conținut ridicat de zahăr și alcoolul, de evitat pe caniculă
Cafeaua, băuturile cu un conținut ridicat de zahăr și alcoolul ar trebui consumate cu moderație sau chiar evitate, deoarece pot favoriza deshidratarea. Totodată, efortul fizic în aer liber ar trebui limitat în orele de vârf ale caniculei. Pentru cei care sunt nevoiți să lucreze în exterior, este esențială protejarea capului și a pielii, precum și suplimentarea aportului de lichide.

Caniculă. Sursa: dreamstime.com
Pentru reglarea temperaturii corporale, medicii recomandă dușuri călduțe, cu uscarea naturală a pielii și utilizarea de creme hidratante, mai ales după expunerea la soare. În cazul sugarilor, hidratarea corespunzătoare a mamei și alăptarea la cerere sunt vitale, iar copiii aflați în tabere trebuie supravegheați atent și cazați în spații bine ventilate.
Persoanele cu boli cronice, sfătuite să evite deplasările prin caniculă
Persoanele cu boli cronice sunt sfătuite să respecte tratamentul prescris și să evite deplasările în timpul zilei, păstrând legătura cu medicul curant. În locuințe, se recomandă aerisirea dimineața devreme, protejarea ferestrelor de soare și evitarea setării aparatului de aer condiționat pe temperaturi foarte scăzute, pentru a preveni șocurile termice.
Nerespectarea acestor măsuri poate duce la insolații sau deshidratare severă, manifestate prin amețeli, greață, febră sau chiar pierderea cunoștinței.