Un vaccin experimental contra COVID-19 ar putea fi testat într-o lună şi în România.
Mai exact, la Institutul Matei Balș, care are un protocol de colaborare cu Marea Britanie, de unde va fi adus acest vaccin.
Până vineri, 20 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 308 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 308 de persoane confirmate pozitiv, 31 au fost declarate vindecate și externate (22 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași).
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 31 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 17 ani și 89 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 11 pacienți, din care doi în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienților este bună, staționară.