Începutul lunii iulie vine, pe litoralul românesc, cu scumpiri chiar și cu 30 la sută a tarifelor de cazare, dar în contextul pandemiei, din teama de a nu pierde turiștii, mulți hotelieri păstrează câteva oferte. O zi în plus sau reduceri pentru încă o noapte de cazare.
Cazarea la hotelurile de pe litoralul românesc este mai scumpă, începând din data de 1 iulie, dar numai pentru cei care nu și-au cumpărat vacanțe din vreme, prin sistemul early booking sau cu rezervare anterioară. În Mamaia sau în sudul litoralului lucrurile nu diferă prea mult. Toți hotelierii vor să câștige, așa că puțini sunt cei care nu majorează tarifele la cazare. Mai ales pentru turiștii care vin direct la recepție.
Se întâmplă în fiecare an în perioada 1-15 iulie, când tarifele cresc, intrându-se astfel în sezon intermediar. Este o practică aplicată în toate locațiile turistice din lume, spun hotelierii. Explicația ar fi că o creștere a cererii justifică un tarif mai mare. Și atunci, fiecare agent economic, în funcție de puterea lui de vânzare, își stabilește un tarif adecvat astfel încât să-și valorifice la maxim locația. De la 1 iulie, tarifele cresc cu până la 30 % în funcție de decizia economică a fiecărui hotelier.
Agențiile de turism, la rândul lor, susțin că în vârf de sezon estival, 15 iulie-15 august, în funcție de gradul de confort al hotelurilor, diferența față de luna iunie este 60-70%. „Sunt de fapt prețuri stabilite cu un an înainte de către hotelieri pentru agențiile de turism. Următoarea etapă este undeva între 15-20 iulie și vor începe să scadă după 15 august pentru ca, la început de septembrie, să asistăm la tarife la fel de mici ca în luna iunie”, explică șeful unei agenți de turism de pe litoral, Cristian Bărhălescu.
La rândul lui, Andrei Trandafir, proprietarul unui hotel de trei stele, din Mamaia, spune că, de la 1 iulie, majorează tarifele cu 25%, „urmând ca în perioada de după 20 iulie să aplicăm o nouă majorare, intrând în vârf de sezon cu o creștere similară”. O cameră la un hotel de 2 stele din Mamaia crește de la 150 de lei, până acum, la peste 200 de lei pe noapte. La 3 stele, o cameră cu mic dejun poate costa între 250 și 350 de lei pe noapte. La 4 stele, tarifele depășesc 450 de lei pe noapte. Iar la 5 stele, un apartament în nordul stațiunii Mamaia ajunge și la 1500 de euro pe zi.
Și plaja va fi mai scumpă, începând din 1 iulie. „An de an a fost așa. Noi nu am sărit anul acesta, din cauza pandemiei, să mărim prețurile. Sunt aceleași prețuri mărite an de an. De la 25 de lei, șezlongul l-am făcut 30 de lei. Și va rămâne 30 de lei toată vara pentru că vrem să venim și în ajutorul turiștilor, cu toate că noi an suferit o pierdere de spațiu. Nu mai putem pune același număr de șezlonguri”, declară Răzvan Chițan, administratorul unei plaje din sudul stațiunii Mamaia.
Dar, cu cât mergi mai spre nord, tariful pentru un șezlong poate ajunge și la 100 de lei, dacă vorbim de plajele de fițe. Un baldachin, în nordul stațiunii Mamaia, poate fi închiriat și cu 500 de lei pe zi. Sunt însă și hotelieri care, mai ales în timpul săptămânii, pentru două sau trei nopți de cazare, oferă una în plus, gratuit. Iar unii șefi de terase, pentru a-și fideliza clienții au ales să păstreze prețurile, pe are le-au stabilit de la începutul sezonului estival.
„Spre deosebire de anii anteriori când începeam din luna mai cu anumite prețuri, și în luna iunie le majorăm, și din nou în iulie le majorăm, sezonul acesta fiind mai scurt decât celelalte, am intrat direct cu prețurile maximale și rămânem cu ele până la finalul sezonului", a explicat George Ticu, managerul unei terase de pe litoral.
Singurul lucru gratuit în stațiunea Mamaia este parcarea. Dacă anul trecut costa și 10 lei pe oră, în această vară, turiștii nu mai plătesc parcarea, pentru că regulamentul privind plata prin SMS a fost anulat în instanță.