Vacanță după gratii. Țara europeană care te poate aresta chiar din aeroport dacă ai amenzi neplătite

Sursa: Dreamstime.com

Germania are prevederi stricte în ceea ce privește plata amenzilor. Dacă acestea nu sunt achitate, contravenientul poate fi arestat. A descoperit acest lucru o tânără de 29 de ani care a fost la un pas să își petreacă vacanța după gratii.

Germania are unul dintre cele mai dure regulamente în ceea ce privește plata amenzilor. Dacă cei sancționați nu le achită, riscă să nu mai poată ieși din țară sau chiar să fie arestați. În plus, nu mizați pe faptul că autoritățile uită de amenzi, chiar dacă acestea au o vechime de câțiva ani.

Surpriză la aeroport

O femeie de 29 de ani a fost la un pas să își petreacă vacanța după gratii din cauza amenzilor neplătite. În 12 septembrie, tânăra urma să plece la Istambul. Știa despre regulile amenzilor, și, pentru a nu avea probleme, a achitat unele dintre ele cu o zi înaintea plecării. Când a ajuns pe aeroportul din Nürnberg, s-a prezentat la biroul de control al Poliției de Frontieră pentru a verifica dacă plățile, făcute de ea cu 24 de ore înainte, au fost înregistrate în sistem.

A avut însă parte de o mare surpriză. În momentul în care oamenii legii i-au verificat datele personale, au descoperit că femeia mai avea alte trei amenzi neachitate, toate primite în zona Bavariei. În total, 1.111 euro. Polițiștii i-au spus că are două opțiuni. Ori achită amenzile și poate pleca în concediu, ori va fi arestată. Femeia a decis să plătească amenzile, dar a susținut că nu știa că le primise, potrivit ziarulromanesc.de.

Amenzi de circulație

Cele mai multe amenzi neachitate în Germania sunt cele de circulație. Cuantumul lor lor este deloc mic. Poate ajunge la 800 de euro pentru depășirea vitezei legale. În ultimii cinci ani, au fost aplicate între două milioane și jumătate și trei milioane de amenzi pentru viteză excesivă. Aproximativ 7.500 pe zi.

Limita generală de viteză în zonele urbane este de 50 km/h în Germania. În plus, multe orașe iau măsuri pentru a reduce viteza pe străzi de la 50 la 30 de km/oră. În afara zonelor urbate, viteza maximă este de 100 km/oră. Pe autostrăzi se poate circula cu maxim 130 km/oră, dar sunt și porțiuni pe care nu există limită de viteză.