Vacanță de Crăciun mai lungă pentru elevi. Petiție semnată de părinți

Vacanță de Crăciun mai lungă pentru elevi. Petiție semnată de părințiSursa: Arhiva EVZ

Vacanța de Crăciun de o săptămână este prea scurtă, motiv pentru care părinții cer prelungirea acestia pentru toți elevii de gimnaziu, liceu sau școli profesionale.

Părinții cer ca vacanța de Crăciun pentru elevi să fie prelungită cu încă o săptămână, până pe 9 ianuarie. Conform calendarului stabilit de Ministerul Educație, școlarii ar trebui să revină în bănci din 3 ianuarie.

Însă părinții susțin că vacanța este foarte scurtă, astfel că au inițiat o petiție prin care cer prelungirea vacanței cu încă o săptămână. Petiția a fost semnată deja de peste 43.000 de mii de oameni.

În sprijinul acestei susțineri, inițiatorii demersului citează din Convenția asupra Drepturilor Copilului. Potrivit acestui document, orice copil are dreptul la odihnă și la timp liber, după cum relatează Antena 3.

Cum este justificată solicitarea din petiție

Părinții mai spun că există familii în care un copil este în ciclul gimnazial iar celălalt în cel primar. Drept urmare, conform ordinului actual de ministru aceștia ar avea vacanțe diferite, în perioada de Crăciun. Iar acest lucru va îngreuna planificarea activităților în familie.

În plus, mai atrag atenția părinții, inițiatori ai petiției, finalul de semestru este extrem de dificil pentru elevi. Aceasta deoarece în perioada respectivă sunt prevăzute teze și proiecte. Drept urmare, o vacanță mai lungă care va oferi timp suficient pentru odihnă ar fi benefică.

Totodată, inițiatorii petiției susțin că, în luna octombrie, elevilor le-a fost impusă o vacanță de 2 săptămâni, în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19. Iar acest lucru a avut drept consecință modificarea structurii semestrului.

Astfel, activitățile care ar fi trebuit desfășurate în perioada respectivă au fost amânate pentru această perioadă, a sărbătorllor de iarnă. Astfel, în loc să fie o vacanță de relaxare și odihnă, copiii vor avea parte de o perioadă de stres.

Foto:arhiva EVZ

Cum se va desfășura ultima zi de școală

Ultima zi de școală, înaintea vacanței de Crăciun, este prevăzută pentru ziua de 23 decembrie. În acest context, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că fiecare director de școală va decide cum se va desfășura această zi.

„Fiecare director de școală va putea hotărî, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii vor desfășura cursuri cu prezență fizică sau dacă activitățile pot fi adaptate astfel încât să răspundă așteptărilor în contextul particular al sărbătorilor”, spunea Sorin Cîmpeanu zilele acestea.

El a precizat că a luat această decizie în condițiile în care părinții și copiii fac pregătiri pentru ajunul Crăciunului.

„Am luat această decizie atât pentru a veni în întâmpinarea dorinței copiilor și părinților de a dedica această zi pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului, cât și în spiritul descentralizării promovate în acest an de Ministerul Educației, astfel încât unitățile de învățământ să poată adapta mai eficient activitățile lor așteptărilor și nevoilor societății”, a subliniat Sorin Cîmpeanu.