De trei ori – în 1972, 1989 și 1999 – președinții americani au salvat comunismul chinez. Acum, Xi Jinping are nevoie disperată de un colac de salvare.
O analiză de Gordon C. Chang pentru Gatestone Institute.
Un acord comercial cu președintele Donald Trump pare a fi singurul lucru care poate readuce la viață economia Chinei și astfel să salveze comunismul lui Xi. Numeroși sunt cei care îi cer lui Trump să nu semneze un asemenea acord.
Ce va face preledintele american?
În acest moment, Xi se află sub asediu, acuzat de numeroase greșeli politice. Mai întâi, neîncetata reîntoarcere a sa la politicile lui Mao a dat înapoi economica chineză, aproape de pragul de recesiune, așa cum arată cifrele deprimante pe luna mai.
Probabil cel mai grăitor indicator statistic îl reprezintă importurile, care, în mai s-au prăbușit cu 8,5%, un semnal clar de scădere a cererii interne.
Economiștii spun că economia Chinei de azi se bazează pe consum. Vânzărilor comerciale cu amănuntul în aceeași lună, potrivit Beijingului, au cunoscut o creștere solidă de 8,6%. Această cifră este suspect de mare, dat fiind cazul unui alt indicator: vânzările cu amănuntul de automobile, care au crescut cu 2,1% față de un an în urmă, potrivit datelor furnizate de Ministerul Comerțului. Totuși, Asociația Producătorilor de Automobile din China a raportat că vânzările de automobile au avut cea mai mare scădere din istorie, cu 16,4% mai mică față de aceeași lună a anului trecut, după 11 luni de declin continuu.
Sunt și alte simptome ale dezastrului. Într-o țară în care cantitatea de bani este cu mult prea mare față de mărimea economiei, băncile duc lipsă de bani pentru credite. În mod cu totul neobișnuit, regulatorii bursei chineze le cer acum brokerilor extinderea creditelor pentru a menține companiile în viață.
Și mai îngrijorător, există dovezi ale unei fugi continue de capital din țară, care pare să se fi agravat în ultimele luni.
În al doilea rând, această cădere economică apare când relațiile cu Statele Unite se deteriorează de la o zi la alta. Xi este acuzat că l-a împins pe Trump să înceapă „războiul comercial”. Mai mult, politicile agresive ale lui Xi sunt socotite responsabile pentru creșterea ecartului dintre Statele Unite și China.
În al treilea rând, Hong Kong, o regiune administrativă a Chinei, iese cu rapiditate de sub controlul lui Xi Jinping. Se știe că acesta se află în spatele politicilor dure ale Beijingului în regiune, unde aproape două milioane de oameni au ieșit în stradă pe 16 iunie pentru a protesta împotriva Chinei.
Îngrijorarea protestatarilor era o lege care ar permite extrădările din Hong Kong în restul țării. În ajun, șefa executivă a regiunii, Carrie Lem, declarase că a retras proiectul de lege pe care tot ea îl promovase.
În ciuda concesiei lui Lem, mulțimea ieșită în stradă pe 16 iunie – peste un sfert din populație – a fost de două ori mai mare decât în urmă cu o duminică.
Protestele au escaladat în ultimele două săptămâni, deoarece oamenii nu mai au încredere că Beijingul își va respecta promisiunea, aflată în Declarația Sino-Britanică din 1984, de a permite „un mare grad de autonomie” până în 2047.
Comuniștii chinezi nu își țin cuvântul: acesta este mesajul transmis de Hong Kong.
Sunt decenii în care au existat acorduri între SUA și China, înclusiv cel sinistru din 1999, când președintele Clinton a semnat ceea ce a fost baza pentru intrarea Chinei în Organizația Mondială a Comerțului (OMC).
China și-a încălcat promisiunile față de OMC și toate celelalte acorduri comerciale. Acum, președintele Donald Trump încearcă să remedieze eșecul Beijingului de a-și ține promisiunile – ca și furtul său anual de sute de miliarde de dolari din proprietatea intelectuală americană – propunând un nou acord.
Într-o postare pe Twitter din 18 iunie, Trump afirma că abia așteaptă o „întâlnire cuprinzătoare” cu Xi la summit-ul G20 de la Osaka. G20 se reunește săptămâna aceasta, pe 28-29 iunie.
Printr-un acord comercial, Washingtonul dorește schimbări structurale în economia chineză, care sunt contrare ideologiei lui Xi. În cei șase ani și jumătate de când conduce țara, acesta a sporit dominația statului în economie. Pe de altă parte, Statele Unite doresc contrariul: oportunități mai mari pentru companiile străine.
Mai mult, hotărârea Washingtonului de a pune capăt furtului de proprietate intelectuală al Chinei subminează semnătura lui Xi pe inițiativa Made in China 2025, ca țara să fie puterea dominantă în lume în domeniul a unsprezece tehnologii fundamentale.
Pe scurt, nu există nici o șansă ca Xi să se supună oricărui acord care ar fi considerat acceptabil de Statele Unite.
China are nevoie acum de aprobarea americană pentru politicile lui Xi. În trei rânduri, președinții americani au salvat comunismul chinez. Nixon a făcut-o în 1972, la sfârșitul revoluției culturale a lui Mao. George H. W. Bush i-a aruncat lui Deng Xiaoping un colac de salvare după sângeroasa înăbușire din piața Tienanmen, din 1989. În sfârșit, a fost acordul OMC al lui Clinton.
Un acord comercial acum ar fi văzut ca un sfârșit al „războiului comercial” și ca un sprijin al lui Trump pentru Xi. Un acord care ar constitui a patra salvare de către America a comunismului în China.
Din fericire, sunt două motive pentru care un astfel de acord este imposibil.
Primul: spre deosebire de predecesorii săi, Trump nu crede că succesul Partidului Comunist Chinez trebuie să fie un scop al politicii externe a SUA.
AAl doilea: Xi a propus un acord imposibil de aplicat, crezând că este mai bine să aibă pe cine să dea vina – pe Trump – pentru nnumeroasele probleme ale Chinei, decât să le rezolve printr-un acord cu Statele Unite.