Va fi total interzis în România. Autorităţile au dat legea mult aşteptată de ani de zile. Părinţii nu vor mai avea voie să le pună nou-născuţilor mai mult de trei prenume. Legea a fost deja promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi a ajuns în Monitorul Oficial.
Prenumele copilului joacă un rol important. Alegerea acestuia este o adevărată încercare pentru toți părinții și rar există cineva care să se hotărască doar la unul. Încearcă să mulțumească pe toată lumea, iar numele de sfânt este la mare căutare.
Părinții nu vor mai avea voie însă, să pună mai mult de 3 prenume copilului. O parte dintre ei aleg numele preferat, numele de sfânt și numele nașilor, dar autoritățile vor interzice acest lucru.
Potrivit unui act normativ promulgat de președintele Klaus Iohannis, se acceptă doar 3 nume pentru copil. Adulții care nu au fost mulțumiți de prenumele primit de la părinți îl pot schimba foarte ușor.
Ce se arată în noile modificări:
- Prenumele declarat la data înregistrării nașterii nu poate fi format din mai mult de trei cuvinte.
-Dacă părinții nu au nume de familie comun sau există neconcordanță între prenumele copilului trecut în certificatul medical constatator al nașterii și declarația verbală a declarantului ori prenumele este format din mai mult de trei cuvinte, întocmirea actului de naștere se face pe baza declarației scrise și semnate de ambii părinți, din care să rezulte numele de familie și prenumele copilului.
- În lipsa acordului părinților cu privire la numele de familie, instanța de tutelă hotărăște și comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăriei unității administrativ-teritoriale care a înregistrat actul de naștere.
Când îți poți schimba numele?
Persoanele care vor să își schimbe prenumele trebuie să aibă în vedere aceste lucruri:
a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod; b) când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțînă, făcând dovada cu privire la aceasta, precum și asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume; c) când, din neatenția ofițerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoașterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate mențiuni greșite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte; d) când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte și dorește simplificarea acestuia; e) când persoana în cauză este cunoscută cu un prenume și dorește adăugarea acestuia la prenumele inițial, cu respectarea dispozițiilor legale privind numărul maxim de cuvinte din care poate fi format prenumele; f) când persoana în cauză poartă un nume de proveniență străină și solicită să poarte un nume românesc; g) când persoana și-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, și dorește să revină la numele dobândit la naștere sau purtat anterior; h) când părinții și-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinților lor; i) când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalți membri ai familiei; j) când unul dintre soți sau ambii dorește/doresc schimbarea numelui de familie comun sau reunit purtat în timpul căsătoriei și cu consimțământul celuilalt soț, dat în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă.