Peste trei milioane de români vor avea o iarnă grea. Prețurile care s-au dublat

Peste trei milioane de români vor avea o iarnă grea. Prețurile care s-au dublatSursa foto: Arhiva EVZ

Meteorologii au anunțat că urmează o iarnă geroasă, iar precipitațiile nu vor lipsi. Deși în ultimii ani zăpada a lipsit, sezonul rece ar putea arăta complet diferit pe final de 2024. Astfel, românii ar putea cheltui mai mulți bani pentru încălzirea locuințelor. Prețul unui metru cub de lemne este extrem de piperat.

Dezavantaj pentru cei care își încălzesc locuințele cu lemne

În prezent, trei milioane de gospodării sunt se încălzesc cu lemne. Astfel, proprietarii acestora sunt nevoiți să se aprovizioneze încă din perioada verii sau toamna. În unele zone din țară, prețul unui metru cub de lemne ajunge la 400 de lei.

Pentru a depăși o iarnă geroasă, românii au nevoie de minim 10 metri cubi de lemne. Astfel, costurile lor pentru iarna 2024-2025 ar urma să ajungă la aproximativ 4.000 de lei.

Cât plătesc cei din zonele montane

Locuitorii din Maramureș, Harghita sau Covasna vor plăti astfel de prețuri în acest sezon. Situația este similară și în sudul țării, unde metrul cub de lemne variază între 500 și 700 de lei. Este vorba județele Giurgiu, Ilfov și Teleorman preţurile sunt aproape duble.

Lemne

Sursa foto: Arhiva EVZ

Spre deosebire de regiunea montană, locuitorii din aceste zone folosesc aproximativ șase metri cubi de lemn. În cazul lor, cheltuielile vor ajunge la 4.200 de lei, arată Antena 3.

Prețurile s-au dublat

Dacă iarna va fi una extrem de geroasă, acestea s-ar putea ridica la 5.000 de lei.

Spre deosebire de anii precedenți, prețurile s-au majorat semnificativ. Persoanele care vor să cumpere lemne de la stat le pot ridica de la

Ocolul Silvic. În astfel de cazuri, costurile sunt mai mici. În prețul mediu la Romsilva este de 280 de lei fără TVA.

Situația nu va fi cu mult diferită pentru cei care au centrală pe gaze.

Conform calculelor Asociației Energia Inteligentă, costurile vor fi mari și în această iarnă. Astfel, cei cu un apartament de două camere vor achita sume cuprinse între 700 și 900 de lei la gaze.