Raportul Comisiei de politică externă cu privire la adoptarea OUG 36/2009, care prevedea simplificarea procedurii de acordare a cetăţeniei române, a fost adoptat, astăzi, de Senatul României.
Acest act normativ conţine mai multe amendamente care făceau referire la "creşterea capacităţii administrative de procesare a cererilor, pentru a avea un răspuns la aceste solicitări individuale ale celor care ar fi îndreptăţiţi să aibă din nou cetăţenia română".
În plus, în urma aprobării ordonanţei, numărul membrilor Comisiei pentru acordarea cetăţeniei va creşte de la opt, la 12.
Alte măsurile adoptate de Senat în vederea simplificării acordării cetăţeniei române:
- persoanele care solicită recunoaşterea sau redobândirea cetăţeniei vor putea depune cereri în acest sens la Instituţia Prefectutlui din orice judeţ, respectiv la diplomatice sau oficiile consulare competente ale României
- termenul de patru ani, în care solicitanţii cetăţeniei erau nevoiţi să locuiască în România, va fi eliminat.
Senatul este prima Cameră sesizată, însă decizia finală va aparţine Camerei Deputaţilor.