Ideea federalizării Europei, înțeleasă ca un proces de consolidare a Uniunii Europene într-o structură politică mai coerentă și apropiată de un stat federal, a constituit dintotdeauna un subiect de dezbatere intensă. Dacă părinții fondatori ai proiectului european – Jean Monnet, Robert Schuman sau Konrad Adenauer – au visat la „Statele Unite ale Europei”, practica politică a arătat că integrarea s-a realizat treptat, prin compromisuri între state naționale și instituțiile supranaționale.

În ultimii ani, o succesiune de crize cu care s-a confruntat UE a dus la o extindere concomitentă a puterii Comisiei Europene. Criza datoriilor suverane, criza refugiaților, votul Brexit, pandemia de Covid-19, războiul din Ucraina au dus invariabil la o extindere a domeniului de competențe al Comisiei. A folosit Comisia aceste crize ca pretext pentru a crea o UE supranațională și centralizată?

Sau a fost acesta doar un răspuns „natural” la crize grave? O întrebare la care încercăm un răspuns.