USR acuză PSD de comportament DICTATORIAL

USR acuză PSD de comportament DICTATORIAL

Deputatul USR, Lucian Viziteu, a anunțat, miercuri, că a depus 6.500 de amendamente pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor . Potrivit acestuia, amendamentele sale nu au fost acceptate de preşedintele Comisiei pentru regulament, Eugen Nicolicea (PSD), pe care l-a acuzat de abuz în serviciu şi fals în acte, „pentru că a minţit în plen că acestea nu există”.

Totodată, USR-istul a precizat că a prezentat amendamentele în şedinţa Comisiei de regulament, „convocată neregulamentar" de reprezentanții PSD – ALDE, miercuri dimineaţa, în care propunerea de modificare a Regulamentului forului legislativ în ceea ce priveşte supunerea la vot a amendamentelor a primit vot favorabil.

 După vot, deputatul USR  şi-a pus o cruce roşie pe gură şi a acuzat PSD de comportament dictatorial.

Plenul Camerei Deputaţilor a dat, miercuri, vot favorabil propunerii de modificare a Regulamentului Camerei în ceea ce priveşte supunerea la vot a amendamentelor. Propunerea PSD - ALDE a fost adoptată în aceeaşi zi de Comisia de regulament.

SCANDAL între Putere și Opoziție pe modificarea regulamentului Camerei/Deputații au adoptat proiectul | LIVE TEXT

Iată cum arată controversatul amendament:

„După ce timpul de dezbatere stabilit în funcție de complexitatea raportului a fost epuizat, dezbaterea se încheie şi preşedintele de şedinţă supune votului amendamentele cuprinse în raportul comisiei, în următoarea ordine: în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele adoptate de comisie. Dacă niciunul dintre aceste amendamente nu a fost adoptat, se supun votului amendamentele respinse din raport, în ordinea înscrisă în acesta. Dacă unul dintre amendamente a fost acceptat de majoritatea deputaţilor prezenţi, celelalte amendamente se consideră respinse. Dacă niciunul din amendamentele din raport nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, se consideră adoptată forma iniţială”, se arată în amendamentul adoptat de comisia de regulament la propunerea deputatului PSD Eugen Nicolicea.

 

Ne puteți urmări și pe Google News