Ursula von der Leyen laudă planul de vaccinare italian: „Doze administrate la 4% din populație"

Șefa Comisiei Europene despre vaccinul AstraZeneca

IL FATTO QUOTIDIANO. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a vorbit în plen, după ce Parlamentul UE a aprobat regulamentul privind Recovery and Resilience Facility din cadrul Next Generation EU, a indicat Italia drept una dintre cele mai avansate țări în procesul de imunizare dintre cele 27 de state membre ale UE, împreună cu Polonia și Danemarca.

Sunt două drumuri principale trasate de Comisia Europeană pentru combaterea coronavirusului: alocarea de fonduri pentru a contracara consecințele pandemiei și o campanie de vaccinare rapidă și eficientă. Și, vorbind despre acest al doilea element, în discursul său din plenul de la Bruxelles, președintele Ursula von der Leyen a menționat Italia, împreună cu Danemarca și Polonia, ca exemplu pozitiv pentru modul în care își desfășoară planul de imunizare.

"La sfârșitul lunii februarie, în Polonia, 94% din personalul sanitar și 80% dintre oaspeții caselor de bătrâni au fost vaccinați. În Danemarca, 93% dintre oaspeții caselor de bătrâni au fost vaccinați, în Italia peste 4% din populație a fost vaccinată. Aceste trei exemple arată că campania de vaccinare în Europa a crescut rapid", a spus Von der Leyen.

Președintele Comisiei UE a făcut, apoi, o autocritică cu privire la vaccinuri, insistând asupra dorinței de a atinge "obiectivul de a imuniza 70% din populația europeană până la vară": "Am întârziat cu autorizațiile, am fost prea optimiști cu privire la producția în masă și poate că am fost puțin prea siguri că cantitățile comandate vor fi livrate la timp. Ar trebui să ne întrebăm de ce s-a întâmplat acest lucru și ce să învățăm din această experiență", a spus Ursula von der Leyen. (Rador)

https://www.ilfattoquotidiano.it/2021/02/10/vaccini-von-der-leyen-loda-lesempio-italia-dosi-al-4-della-popolazione-mostra-che-la-campagna-in-europa-ha-preso-velocita/6096222/