Un urs a fost lovit mortal pe o autostradă din România. Un tir circula cu o viteză mult prea mare și nu l-a mai putut evita. La locul accidentului au ajuns reprezentanții DRDP, dar și cei de la Garda de Mediu, care au preluat animalul.
Un urs a fost lovit luni pe Autostrada A3 Turda-Borș, în zona localitîții Gilău, de un tir, care circula cu viteză mare. Animalul a fost acroșat de un al doilea autoturism, iar în urma dublului impact, acesta a murit.
Accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 04:10, pe sensul Gilău-Turda.
„În drum spre muncă am surprins pe autostrada A3, locul unde un urs de circa 200 kilograme a fost lovit mortal de o dubă spre direcția Turda. Faptul uimitor este dimensiunea mare a acestui animal, care prezintă un mare pericol”, a scris un martor pe rețelele sociale, potrivit cluj24.ro.
IPJ Cluj a declarat că șoferul nu a putut evita animalul sălbatic. Cele două mașini implicate au suferit pagube materiale, spun polițiștii.
Un conducător auto de 43 ani, din municipiul Brașov, care se deplasa cu un ansamblu de vehicule a lovit un urs care a apărut pe partea carosabilă, neputând evita animalul sălbatic. Ulterior, un autoturism a acroșat ursul aflat pe parea carosabilă”, a transmis IPJ Cluj.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. La locul accidentului au ajuns reprezentanții DRDP, dar și cei de la Garda de Mediu Cluj. Aceștia au preluat animalul decedat.
Un alt urs a murit acum o lună
Un alt animal sălbatic, de aproximativ 200 de kg, a fost găsit mort într-o zonă împădurită din localitatea Ghirdoveni, comuna I.L. Caragiale, Dâmbovița. Acesta și-a prins un picior în laț și a murit în chinuri.
„Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni au fost sesizați de către o femeie, de 70 de ani, cu privire la faptul că în grădina sa din Ghirdoveni ar fi găsit un urs decedat. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că în grădina femeii s-ar fi aflat o ursoaică moartă. Leșul a fost ridicat, urmând a se efectua necropsia acestuia și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. Polițiștii continuă cercetările, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului” a precizat IPJ Dâmbovița.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru braconaj. Dacă persoana care a pus lațul va fi găsită această riscă o pedeapsă cu închisoarea. Leșul a fost preluat de inspectorii de la DSV pentru continuarea procedurilor legale și pentru pentru efectuarea unor analize.