Următorul număr al publicaţiei satirice franceze Charlie Hebdo, care va ieşi de sub tipar miercuri cu un tiraj de un milion de exemplare, va cuprinde 'în mod evident' şi caricaturi cu profetul Mahomed, a declarat luni avocatul acestei publicaţii la postul de radio France Info, transmite agenţia EFE.
Avocatul Richard Malka a precizat, de asemenea, că primul număr al săptămânalului după atacul de miercurea trecută va mai cuprinde şi satire ce vizează oamenii politici şi responsabilii religioşi, el susţinând că menţinerea acestei linii editoriale 'reprezintă spiritul' sloganului 'Je suis Charlie'.
'Nu vom ceda niciodată, pentru că altfel nimic din toate acestea nu ar mai avea sens', afirmă în continuare avocatul şi colaboratorul acestei publicaţii ai cărei principali caricaturişti au fost asasinaţi săptămâna trecută de doi indivizi ce au dorit astfel să se răzbune pe caricaturile în care erau ironizaţi lideri musulmani şi în special profetul Mahomed.
Tirajul publicaţiei era de obicei de circa 60.000 de exemplare, dar acum numărul care va ieşi miercuri va avea un tiraj de circa un milion de exemplare şi va fi tradus în 16 limbi, a declarat la rândul său Patrick Pelloux, unul dintre colaboratorii săptămânalului.
Acest tiraj excepţional este 'un gest de viaţă şi de supravieţuire', a indicat mai departe avocatul citat, după ce unul dintre redactorii publicaţiei, Gérard Biard, a declarat că nu se doreşte 'un număr necrologic'.
'Umorul care nu ne face să râdem de cineva nu este umor. Noi râdem de noi, de politicieni, de religii; este o stare de spirit', a conchis avocatul.
Membrii colectivului redacţional care au rămas în viaţă după atac îşi desfăşoară acum activitatea în sediul cotidianului Liberation, unde sunt protejaţi de un important dispozitiv poliţienesc. Ei sunt ajutaţi şi de ziarul Le Monde, care le-a oferit calculatoare şi alte echipamente informatice.