Unul dintre fiii fostului colonel libian Muammar Gaddafi a fost arestat astăzi, în sudul Libiei. Anunţul prinderii lui Seif al-Islam Gaddafi a fost făcut de ministrul libian al Justiţiei, anunţă Agerpres.
La scurt timp de la arestare, un comandant al miliţiei libiene a declarat, într-o conferinţă de presă, că Seif a fost prins în sudul deşertic al Libiei, pe când încerca să ajungă în Nigerul vecin, cu ajutorul a doi complici. Tot în Niger s-a refugiat şi un alt fiu al lui Gaddafi, Saadi.
Fiul lui Gaddafi va fi judecat la Haga
Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele acestuia încă din luna iunie.
Alături de Seif al-Islam Gaddafi, CPI îl acuză şi pe fostul şef al serviciilor de contrainformaţii militare, Abdullah al-Senoussi, de crime şi persecuţii, în cursul revoltei declanşate în luna februarie împotriva regimului lui Muammar Gaddafi.
Muammar Gaddafi a fost ucis la scurt timp după capturarea sa de către liderii CNT, la 20 octombrie, la Sirta.
Gaddafi a avut opt fii biologici, dintre care şapte băieţi. Seif al-Islam Gaddafi, în vârstă de 39 de ani, este cel de-al doilea fiu al fostului lider libian Gaddafi. În timpul regimului dictatorial, el a făcut parte din aparatul de conducere al statului, jucând roluri de diplomat şi de reprezentant al tatălui său. După tatăl său, era cel mai cunoscut oficial din Libia, iar, la un moment dat, se vorbea că el ar fi fost succesorul tatălui său.
Dintre toţi copiii lui Gaddafi, unul a fost arestat, trei au fost ucişi, iar alţi patru sunt în exil.
Mutassim a fost omorât în acceaşi zi cu tatăl său, pe 20 octombrie. Cadavrul lui a fost expus public, gol de la brâu în sus. Un medic care l-a examinat a spus că Mutassim a murit la câteva ore după tatăl său.
Luna trecută, o televiziune siriană pro-Gaddafi a confirmat şi decesul lui Khamis, despre care au mai existat zvonuri cu privire la moartea sa. Se pare că el a fost ucis pe 29 august, în luptele care au avut loc la sud-est de Tripoli.
Seif al-Arab, un petrecăreţ incurabil şi cu studii făcute în Germania, a fost ucis la Tripulo, într-un raid al NATO.
Saadi, fotbalist profesionist în Serie A din Italia, între 2003-2007, a reuşit să fugă în Niger. La începutul lui noiembrie, autorităţile nigeriene au anunţat că poate rămâne în ţara vest-africană până când ONU îi va ridica interdicţia de a călători. Saadi a jucat şi pentru selecţionata naţională a Libiei şi deţinea 7,5% din acţiunile clubului Juventus.
Hannibal a reuşit să fugă în Algeria, în august. Numele său a fost implicat şi într-un scandal, în Elveţia. Două menajere l-au acuzat pe Hannibal şi pe soţia însărcinată a acestuia de rele tratamente. Ei au fost arestaţi, iar la scurt timp eliberaţi, pentru că acuzaţiile împotriva lor au fost retrase.
Tot în Algeria, în august, a fugit şi Mohammed, fiul lui Gaddafi din prima căsătorie. El a fost preşedinte al Comitetului Olimpic Libian şi deţinea controlul asupra reţelei de telefonie a ţării, care a fost folosită pentru a-i spiona pe activiştii anti-Gaddafi şi a-i arunca în închisori.
Tot cu membrii clanului Gaddafi a fugit, în august, şi Aisha (34 de ani), singura fiică a lui Gaddafi. Avocat de profesie, a preferat să nu se implice în politică. Ea a început să fie vizibilă după începerea revoltei, când a apărut la mitingurile în favoarea lui Gaddafi organizate în Libia. Aisha a condus a făcut parte din echipa de avocaţi care l-a apărat pe fostul preşedinte irakian Saddam Hussein.
CITIŢI ŞI:
- Moartea lui Gaddafi a salvat mai mulţi oficiali britanici
- Primele imagini de la funeraliile lui Muammar Gaddafi | VIDEO
- Rezultatele autopsiei: Gaddafi a fost împuşcat în cap | VIDEO
- Gaddafi, controversat şi după moarte
- Gaddafi, împuşcat în cap într-un schimb de focuri. Operaţiunea NATO în Libia s-a încheiat