Unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România a muncit mult până să cunoască succesul și, spune el, deși drumul i-a fost presărat cu greutăți și dezamăgiri, a știut mereu cum să treacă peste toate și să rămână pozitiv.
Fuego, pe numele său Paul Surugiu, a povestit într-un interviu prin ce greutăți a trecut până să ajungă la inimile oamenilor și chiar dacă unii i-au spus că mai bine s-ar lăsa de cântat, nu a încetat să își urmeze visul de a avea o carieră în muzică.
Ce greutăți a întâmpinat Fuego la început de carieră
Cântărețul a povestit cum la început de drum a întâlnit persoane care i-au recomandat să se lase de cântat, iar altele i-au râs în față, însă a știut că nu trebuie să se lase influențat.
„Am trecut prin diverse clipe complicate, dar am încercat să le depășesc. La un moment dat, mulți mi-au spus că trebuie să mă las de cântat. Alții mi-au râs în față, mi-au închis uși și nu mi-au acordat nici măcar o secundă de încredere.
Dimpotrivă, orice opreliște mi-a dat speranță, mi-a dat puterea de a le arăta tuturor că pot! Și chiar dacă am făcut și foamea uneori sau am avut nopți în care, de atâta efort, mi-a dat sângele pe nas, am crescut, am muncit, am scos piese, am făcut multe în anii aceștia și nu m-am lăsat”, a dezvăluit artistul.
Fuego a mai spus că deși are o viață destul de aglomerată, își găsește mereu timp pentru el și pentru sufletului lui, făcând ceea ce îi place. Acesta a mai menționat că se consideră un om liber, care iubește să creeze, iar de-a lungul anilor și-a creat o serie de principii pe care se bazează în relația cu ceilalți.
„Nu am fițe, nu mă consider mai presus, sunt perfecționist, capricios, mă supăr și mă enervez repede, dar îmi trece la fel de repede! Nu suport neseriozitatea, țin la cuvântul dat și sufăr tare când văd că a dispărut bunul-simț de printre noi”, a mai spus Fuego.
Fuego s-a lansat în literatură
Artistul a povestit și despre cartea pe care a lansat-o anul trecut chiar de ziua lui, fiind intitulată „Confesiuni – Cu sufletul pe scena vieții”. Este mai degrabă o biografie a gândurilor lui, spune artistul. În ea sunt cuprinse fragmente din viața artistului, melodii și diverse mesaje, potrivit viva.ro.