Unul dintre cei mai importanți șefi din serviciile secrete românești de după 1989, comemorat astăzi

Unul dintre cei  mai importanți șefi din serviciile secrete românești de după 1989, comemorat astăzi

Serviciile secrete românești s-au redefinit după Revoluția din Decembrie 1989. SRI, în special, de la înființarea sa, în 26 martie 1990, a fost principalul serviciu românesc de informații. A avut mai mulți șefi, însă reformele cele mai importante au fost în timpul mandatului lui Costin Georgescu.

Costin Georgescu s-a născut la Craiova, la 22 februarie 1942. A fost absolvent al Institutului de Construcții București. Și-a luat licența la Facultatea de Construcții Hidrotehnice în anul 1967. De factură liberală, Costin Georgescu a fost membru al PNL. A devenit deputat PNL de Alba în perioada 1996-1997.  La 26 mai 1997, a devenit directorul SRI, prin votul Camerei Deputaților și al Senatului în ședință comună, demisionând din Parlamentul României, la 2 iunie 1997.

Rolul lui Costin Georgescu în reformarea SRI (1997-2001)

Ca Director al SRI în timpul Președinției lui Emil Constantinescu, Costin Georgescu a reușit să accelereze reforma SRI spre o instituție compatibilă cu standardele euro-atlantice spre care România aspira după eșecul acceptării României la Summitul NATO de la Madrid din 1997.

Costin Georgescu nu a fost de acord cu Legea Ticu, pentru că el considera că ofițerii conspirați din fosta Securitate nu trebuiau deconspirați așa cum voia cunoscutul politician țărănist Constantin Ticu Dumitescu, lider al AFDPR - Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. Costin Georgescu a explicat faptul că unii ofițeri au continuat să-și execute misiunile încredințate și după schimbarea din 1989, misiuni care nu aveau legătură cu regimul politic ci erau legate de siguranța națională a României.

Se știe că distrugerea structurilor de informații din Cehoslovacia, Iugoslavia au fost o cauză determinantă a prăbușirii acestor state, Cehoslovacia, prin divorț de catifea, Iugoslavia printr-un sângeros război interetnic care s-a prelungit de la începutul anilor 90 până la debutul anilor 2000. Expresia tipică a „reformei de dragul reformei” a fost aceea a unui mare istoric contemporan care spunea: „nu trebuie aruncat copilul pe care l-ai îmbăiat, o dată cu apa din albia în care l-ai îmbăiat”!

Diplomatul Costin Georgescu

După demisia de la SRI, Costin Georgescu a fost acreditat la 12 ianuarie 2001, ambasador în Cipru. Și-a încheiat mandatul la 24 august 2004.

Diplomatul și omul politic Costin Georgescu a continuat să fie o voce autorizată în ultimii 19 ani de viață, începând din 2004 și până la decesul său, survenit la 23 iunie 2023. Costin Georgescu prezenta obiectiv realități geopolitice și evoluții în acest domeniu, într-un context internațional marcat de crize și conflicte într-o lume care-și revenea după pandemia de Covid 19.

Georgescu a fost decorat cu Ordinul Național "Steaua României" în grad de Mare Ofițer (30 noiembrie 2000)  „pentru merite deosebite în apărarea intereselor fundamentale ale statului român”.

Coordonate ale parcursului profesional

Și-a luat licența la Facultatea de Construcții Hidrotehnice în anul 1967. Până în anul 1992, a avut o carieră în inginerie. De la inginer stagiar, a lucrat apoi ca șef de șantier, șef al unui grup de șantiere. A fost director tehnic de proiectare și director de trust.

Din 1992 și până în 1996, a lucrat ca director de dezvoltare la Societatea „R” S.A. Această societate controla și publicația „România Liberă”.
 A demisionat din Parlament la 2 iunie 1997, apoi până în 2001, a fost șeful SRI, după care a activat în diplomație până în 2004.

5
1